dobroge.tv

Live

Munca și talentul unui elev de clasa a XI-A de la Colegiul Național ''Mircea cel Bătrân'' au făcut din nou Constanța mândră! Andrei: ''Am lucrat şi 12 ore încontinuu, aveam doar pauze de mâncare''

08 noiembrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Munca și talentul unui elev de clasa a XI-A de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” au făcut din nou Constanța mândră! Acesta a obținut un premiu după ce a impresionat jurații cu un robot umanoid creat de la zero în cadrul concursului „Robochallenge”. Acesta a ajuns la ediția a-XIV-a și a avut loc la București

Numele orașului Constanța s-a auzit din nou în cadrul unuia dintre cele mai mari concursuri de robotică din Europa și asta datorită lui Andrei Foca, un tânar talentat din clasa a XI-A de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, care a muncit din greu să impresioneze cu creația sa. În spatele acestei reușite, spune Andrei, stă o muncă titanică.

„În ultimele trei luni de când cu acest robot, mă trezeam de dimineață, de la 8-9 și în zilele în care nu mergeam la liceu, că aveam zile învoite, 12 ore încontinuu până la 11 noaptea stăteam și lucram, aveam doar pauze de mâncare, mă duceam, mâncam și mă întoarceam înapoi”, povesteşte Andrei FOCA, elev Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța.

Printre cele 230 de echipe din 19 țări diferite și 650 de roboți, creația lui Andrei nu a fost de neobservat. Tânărul a realizat de la zero un robot umanoid pentru care a primit și premiul al II-lea.

„FOCA H 1 este pentru toate fabricile care au nevoie de o mașinărie rapidă și precisă. Acesta are toți senzorii necesari pentru mutarea și manevraea obiecetelor dintr-un loc în altul și pentru oamenii care au nevoie de siguranță și accesibilitate. Modurile acestuia sunt foarte ușor de schimbat prin intermediul unei interfețe vocale”, mai spune Andrei FOCA, elev Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța.

Conducerea colegiului nu poate decât să se bucure și să se mândrească din nou cu reușitele elevilor săi. În ultimii ani, tot mai mulți copii au performat la capitolul robotică și asta pentru că unitatea de învățământ pune la dispoziție ateliere de creație care îi pregătește pe tineri pentru provocările viitorului, unde inovația și tehnologia vor juca un rol cheie în transformarea lumii.

„Am introdus de vreo patru ani, încă din gimnaziu, discipline opționale cum este STEM, adică o pregătire pe toate dispicipline tehnice și științifice, matematică, fizică, chimie, informatică”, a spus prof. Vasile NICOARĂ, director Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța.

Concursul „Robochallange” a ajuns la ediția a XIV-a și s-a desfășurat în acest an la Universitatea de Ştiință și Tehnologie Politehnica din București.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233