Caz șocant la Constanța! Un copil de doar șapte ani a intrat cu o pușcă într-o școală: un profesor i-a luat arma. GALERIE FOTO
Caz șocant într-o școală din Constanța. Un copil de doar șapte ani a intrat cu o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală și nesupusă autorizării), în unitatea de învățământ. În cauză a fost întocmit un dosar penal.
La data de 11 mai, în jurul orei 13.55, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au fost sesizați, prin SNUAU 112, de directorul Școlii Generale nr. 33 Anghel Saligny Constanța, cu privire la faptul că un minor, de 7 ani, elev al școlii respective, ar fi introdus, în incinta unității de învățământ, o armă.
Patrula mixtă deplasată la fața locului, formată din polițist și jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a constatat că, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 17.00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învățământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală și nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic.
În cauză, cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.
Totodată, se fac verificări sub aspectul comiterii unor fapte de natură contravențională, prevăzute de Legea 295/2004.