Constanța, sub avertizare de Cod Galben de ploi, vijelii și descărcări electrice
_1024x682.jpg)
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) informează că, în intervalul 26 aprilie, ora 10:00 – 27 aprilie, ora 10:00, în Constanța vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50...70 km/h), vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
Primăria Constanța facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
- Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj

PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
.jpeg)
Stațiile de cale ferată Neptun HC și Costinești Tabără vor fi complet reabilitate
Borangicul, firul de aur al tradițiilor dobrogene, expus la Constanța
Anchetă în desfășurare! Un bărbat a fost găsit decedat în curtea unei case din Cobadin
Terenul abandonat de pe Dezrobirii, transformat în parcare
Vreme bună și vibe estival la Mamaia Nord, stațiunea vedetă a litoralului de 1 Mai
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

