Alarmă la rafinăria Petromidia! Un incendiul a izbucnit la o instalație

Un incendiu a izbucnit în această dimineață la o instalație din cadrul rafinăriei Petromidia, mobilizând forțe importante de intervenție. La fața locului au fost trimise șase autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), două autoscări, un ATPVM (autospecială pentru transport personal și victime multiple) și un AMOP (autospecială de muncă operativă), în total acționând 33 de subofițeri și un ofițer.
Conform informațiilor oficiale, instalația afectată a fost oprită imediat, iar incendiul a fost localizat rapid de echipele de intervenție. În jurul orei 11:08, pompierii au reușit să lichideze incendiul, evitând astfel extinderea acestuia către alte zone ale rafinăriei.
După stingerea flăcărilor, echipele de intervenție continuă să acționeze pentru răcirea zonei afectate, astfel încât să elimine orice risc de reaprindere.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
.jpeg)
Memorandum pentru dezvoltarea judo-ului în România

Tineri prinși de jandarmi în parcul de la gară având asupra lor substanțe cu posibil efect psihoactiv
_1024x575.jpg)
Lucrări de recondiționare a carosabilului pe un tronson al străzii Baba Novac. Se restricționează traficul!
Cercetat pentru comercializarea fără documentele de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit
Vânt puternic la Constanța! ANM a emis un Cod Galben și un Cod Portocaliu
Primăria Constanța scoate la licitație mai multe vehicule abandonate. Ofertele pot fi depuse până pe 11 aprilie
Marinari, aventură și curaj – „Furtună în Pacific” rulează la Constanța pe 20 martie
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

