Acțiuni de amploare ale polițiștilor, în weekend

În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.
Astfel, aproximativ 400 de poliţişti din structurile operative au desfășurat zilnic activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 247 de evenimente, dintre care 222 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.
Polițiștii au organizat, independent sau în sistem integrat cu jandarmii, 219 acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 946 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 195.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 35 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa alcoolului, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 43 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate 76 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate 2.354 de persoane și verificate 1.538 de vehicule.
Totodată, 378 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
De asemenea, au fost dispuse două măsuri preventive.
În cadrul activităților desfășurate, au fost depistate trei persoane urmărite la nivel național și au fost constatate 11 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Sursă foto: arhivă
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ministerul Dezvoltării: „Cazinoul din Constanța este restaurat, am finalizat recepția lucrării” - VIDEO

Polițiștii din Constanța au efectuat o percheziție într-un dosar privind munca minorilor și drepturile de autor

Florin Mitroi: „Publicul poate explora gratuit mormântul timp de o lună” - VIDEO
Femeie din Ovidiu, dispărută de trei luni. Poliția cere ajutorul populației
Creșă nouă în Medgidia. Cseke Attila: „Au fost aprobate noi priorități pentru proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții”
Acțiune a polițiștilor rutieri în municipiul Mangalia
Ați văzut-o? O minoră este căutată de polițiști
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

