dobroge.tv

Live

„Drumul către succes începe ACUM”! CJRAE Constanța a inițiat un program pentru orientarea școlară și profesională a elevilor din clasele terminale

„Drumul către succes începe ACUM”! CJRAE Constanța a inițiat un program pentru orientarea școlară și profesională a elevilor din clasele terminale
08 noiembrie 2024
Redactia DTV
Publicitate

Începând cu prima săptămână din al doilea modul al anului școlar 2024˗2025, CJRAE Constanța a lansat un program de pregătire pentru alegerea traseului educațional și profesional de către elevii din clasele a VIII˗a și, respectiv, a XII˗a. Fiecare dintre cei peste 100 de consilieri școlari din instituțiile de învățământ constănțene va organiza câte șase întâlniri cu elevii, în cadrul cărora vor fi facilitate informațiile cu privire la calendarul examenelor, la specificul liceelor și al unităților de învățământ superior, precum și la importanța orientării școlare și profesionale pentru împlinirea propriilor aspirații.

Primele două întâlniri reprezintă o pregătire inițială a elevilor. Elevii din clasele a VIII˗a vor avea posibilitatea de a studia posibilele trasee educaționale și de a˗și exprima, prin intermediul unui chestionar, opțiunile școlare, ale cărui rezultate centralizate vor reprezenta un punct de plecare pentru realizarea planului de școlarizare pentru anul școlar viitor.

În următoarele patru întâlniri, consilierii școlari se vor axa pe identificarea potențialului aptitudinal și al intereselor elevilor, pe managementul învățării și al gestionării emoțiilor, precum și pe alte aspecte pe care le implică orientarea școlară și profesională.

Pentru echipa CJRAE Constanța, programul „Drumul către succes începe ACUM!” înseamnă mai mult decât pregătirea pentru examene – este o promisiune de sprijin constant, de îndrumare și de deschidere către fiecare elev, pentru ca drumul spre viitor al fiecăruia să fie presărat de încredere și entuziasm.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233