Reacția Rompetrol Rafinare după explozia de la Rafinăria Petromidia

În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție.
Astfel, reprezentanții Rompetrol Rafinare au precizat că, pe fondul acestora, în dimineața de vineri, 29 martie, a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a
fost stinsă și nu există victime, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție, care în aceste momente răcesc instalația, conform procedurilor specifice.
Forțele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU Dobrogea.
O explozie s-a produs vineri dimineaţă, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Nu au fost înregistrate victime.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

