dobroge.tv

Live

Farul încheie anul cu un derby

19 decembrie 2023
Publicitate

Farul Constanța încheie anul cu un derby pe teren propriu împotriva Rapidului. Campioana României a ratat etapa trecută șansa de a reveni între primele șase echipe din Superliga, însă speră să prindă pe final de an un loc de play-off.

Farul Constanța vrea să profite de forma bună pe care o traversează în finalul acestui an și să bifeze un nou succes stagional în Superligă. Campioana României primește miercuri seară, la Ovidiu, în cadrul etapei cu numărul 21 a Superligii, vizita lui Rapid București, o formație intrată în criză de rezultate în ultima lună. 

Giuleștenii se mențin pe locul patru al clasamentului, însă n-au mai câștigat o partidă de la începutul lunii noiembrie, timp în care au obținut doar trei puncte din 15 posibile. În ciuda acestui aspect, Hagi știe care este potențialul Rapidului și ce valoare au jucătorii giuleșteni, motiv pentru care se așteaptă la o partidă deschisă oricărui rezultat.

Înaintea ultimei etape din acest an, Farul Constanța ocupă locul 7 al clasamentului, cu 29 de puncte. De partea cealaltă, Rapid este pe 4, cu 32 de puncte. Partida este programată să înceapă la Ovidiu de la ora 20 și 30 de minute.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233