MOZAIC 10 octombrie 2022
„Ada Kaleh, Mon Amour“
O parte din inima insulei Ada Kaleh s-a păstrat în Dobrogea, care a devenit a doua casă pentru oamenii nevoiți să plece de acolo. Regimul comunist a scufundat insula de la Porțile de Fier la începutul anilor ’70, în numele progresului economic al României. Insularii au părăsit locul de baștină păstrându-l în suflet, cu regret și cu un dor care nu se stinge niciodată. Recent au avut ocazia să se întâlnească și să depene amintiri. Au fost reuniți prin Proiectul
„Ada Kaleh, Mon Amour“, care i-a purtat într-un periplu sentimental prin „cel mai frumos loc din lume“.
Ascultând poveștile de pe Ada Kaleh, dăm dreptate insularilor: Ada Kaleh trăiește! Trăiește prin oamenii săi și prin amintirile lăsate. Așa cum trăiește, de fapt, orice loc care ne-a născut, ne-a crescut, ne-a format - pe care îl putem recrea în mintea noastră. Iar la Mozaic este locul unde puteți spune și asculta aceste povești care nu trebuie să se piardă.