Mozaic - 3 ianuarie 2022
Să plantăm o sămânță de Bine în orice
Bun găsit în Noul An, cu gânduri bune și cu fapte pe măsură! Este încă sărbătoare și cum altfel putem sărbători decât printr-o muzică care să ne bucure sufletele, aducându-ne pace, tihnă și o fericire de nedescris.
Am trecut cumpăna dintre ani cu speranță și cu încredere, ceva mai înțelepți decît ieri. Și cum anul trecut v-am lăsat în brațele muzicii vechi românești cântate de teologii Arhiepiscopiei Tomisului, mergem înainte pe această punte deschisă și luminată. Corala Armonia, cel mai bun cor bărbătesc din lume, și
grupul psaltic Vasile cel Mare, ne vor arăta calea pe care trebuie să pășim, mai curați în spirit.
Ne-am curățat așadar sufletele cu această muzică a „îngerilor lui Teodosie“, cum îmi place să spun.
Ce avem de făcut mai departe? Să plantăm o sămânță de Bine în orice, să punem o pietricică de Bine la temelia oricărui demers și să fim o verigă a Binelui oriunde ne-am afla, căci Raiul începe aici, pe Pământ. Iar grădina Raiului o facem noi, cu mâinile noastre.
2022, bine ai venit! Să ne fii un timp bun!