Accident naval pe Braţul Sfântu Gheorghe. Două ambarcaţiuni s-au ciocnit - doi bărbaţi au fost răniţi, altul este dispărut

Autorităţile din judeţul Tulcea sunt în alertă după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit, pe Braţul Sfântu Gheorghe, iar doi bărbaţi au fost răniţi, în timp ce altul este dispărut.
Potrivit ISU Tulcea, dispeceratul colocat ISU-SAJ a fost anunţat de un bărbat că el şi o altă persoană aflată în aceeaşi ambarcaţiune au nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost implicaţi într-un accident naval pe Braţul Sfântu Gheorghe în dreptul km 55 (zona Dunăvăţu de Sus), iar conducătorul din a doua ambarcaţiune este dispărut.
Un echipaj medical SMURD şi unul din cadrul SAJ Tulcea s-au deplasat în localitatea Mahmudia, unde au luat contact cu cele două persoane şi le-au acordat îngrijiri medicale, transportându-le ulterior la unitatea medicală de urgenţă cu diverse traumatisme.
Cele două victime sunt bărbaţi şi au 46 respectiv 32 de ani.
În tot
acest timp, Autoritatea Navală Română şi un echipaj din cadrul Poliţia Transporturi s-au deplasat în zona accidentului pentru căutarea conducătorului celei de-a doua ambarcaţiuni, ulterior fiind solicitat şi un echipaj de căutare salvare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al judeţului Tulcea, deplansându-se la faţa locului un echipaj format din 4 subofiţeri cu o ambarcaţiune SAR-Targa care au executat căutările sub coordonarea organelor competente.
La căutări a participat un echipaj al Poliţiei de Frontieră, Căpitănia Tulcea, Poliţia Transporturi şi mai mulţi localnici cu ambarcaţiuni proprii.
Potrivit ISU Tulcea, în urma căutărilor efectuate de pompierii tulceni, până la ora retragerii către unitate, au identificat un recipient cu carburant provenind din ambarcaţiunea implicată în accident, iar căutările au fost intensificate în zonă fără rezultat.
Deocamdată nu s-a stabilit cum s-a produs accidentul.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii

Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni

L-ați văzut? Un tânăr a plecat de acasă și nu s-a mai întors
A fost emis un mesaj RO-Alert de intensificări puternice ale vântului
Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră
Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

