DIICOT a descins la prietenii și familia lui Vlad Pascu: adolescenții ar fi vândut și consumat droguri în Capitală și pe litoral - mama ar fi încercat să șantajeze martori din dosarul fiului său. VIDEO
Unsprezezece percheziții au loc joi dimineață în București fiind vizați adolescenți proveniți din familii cu posibilități materiale, care au în vândut și consumat droguri în Capitală, precum și în stațiunile de pe litoralul Mării Negre. Cei vizați au legătură cu Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai.
La data de 14 septembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 11 percheziții domiciliare, în municipiul București, în două cauze penale, pentru investigarea unor infracțiuni de trafic ilicit de droguri, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, precum și infracțiuni contra înfăptuirii justiției. ,,Operațiunea Hidra”, derulată în această dimineață, vizează adolescenți proveniți din familii cu importante posibilități materiale, care și-au desfășurat activitatea în București, precum și în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival”, transmite IGPR.
Din cercetări a reieșit că cei în cauză ar fi specializați în distribuirea de cannabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar și alte droguri sintetice, în diverse locații, restaurante și cluburi de lux, majoritatea clienților drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanți, persoane cu un potențial financiar ridicat.
Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc și mare risc la petreceri private, care au avut loc în diverse locații private din București, la care, de asemenea, au participat persoane cu potențial financiar ridicat.
Aceștia ar fi procurat drogurile în diferite modalități, fie prin intermediul unor dealeri, fie prin comenzi online.
De asemenea, polițiștii vor pune în executare 3 mandate de aducere, precum și mai multe citații, urmând ca persoanele în cauză să fie duse la sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, pentru audieri și luarea măsurilor legale.
Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în două cauze.
„Într-o cauză, având ca obiect infracțiunea de trafic de droguri de risc, în care o persoană are calitatea de suspect, se efectuează un număr de 9 percheziții domiciliare, mai multe persoane urmând să fie aduse la audieri. În cea de a două cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra înfăptuirii justiției, precum și pentru infracțiuni privind regimul drogurilor, respectiv : punerea la dispoziție a locuinței in vederea consumului de droguri, trafic de droguri de risc și mare risc, două persoane având calitatea de suspect”, precizează instituția.
Față de un suspect cercetările sunt efectuate pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției, iar pentru cel de al doilea pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul de droguri.
„La această cauză s-a dispus reunirea unui dosar aflat pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, în care o persoană are calitatea de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc”, notează DIICOT.
Mama lui Vlad Pascu ar fi încercat să șantajeze martori
Surse apropiate anchetei, citate de news.ro, afirmă că în una dintre cauze sunt implicați apropiați de-ai lui Vlad Pascu cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, care ar fi fost cazați în aceeași unitate de cazare, existând probabilitatea să fi consumat împreună substanțe stupefiante înaintea accidentului. De asemenea, este implicat și distribuitorul lor.
Într-o a doua cauză, este vizată mama lui Vlad Pascu, acuzațiile în caest caz fiind de săvârșirea de infracțiuni contra înfăptuirii justiției, precizează sursele citate, potrivit cărora aceasta ar fi încercat să șantajeze martori din cauza privind drogurile în care e implicat fiul său.
Sursă foto/video: Poliția Română