S-a stins din viaţă Regina Elisabeta a ll-a

08 septembrie 2022

Redactia DTV

Publicitate

Regina Elisabeta a ll-a a murit joi după-amiază, la reşedinţa sa de la Balmoral, la vârsta de 96 de ani, a anunţat Palatul Buckingham.

”Regina a murit în pace la Balmoral, în această după-amiază.Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine”, mai arată anunţul.

”Majestatea Sa Margareta a României şi Alteţa Sa Regală Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu mare durere vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”, a transmis Biroul de Presă al Majestăţii Sale Custodele Coroanei.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi seară, un mesaj de condoleanţe. ”Sincere condoleanţe la trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a. Domnia Majestăţii Sale, care s-a întins pe parcursul a 7 decenii, a modelat istoria modernă şi reprezintă un simbol excepţional al loialităţii şi al angajamentului faţă de serviciul public”, a transmis, Iohannis, joi seară, într-un mesaj pe Twitter.

Şeful statului a afirmat că ”românii sunt alături de poporul britanic şi de Familia Regală”.

BIOGRAFIE

Regina Elisabeta a fost cea mai longevivă regină a Marii Britanii şi cel mai în vârstă monarh din lume. A urcat pe tron la 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, după moartea tatălui său, regele George al VI-lea. A moștenit un regat care încă nu-şi revenise pe deplin de pe urma ravagiilor produse de Al Doilea Război Mondial şi colaborând cu Winston Churchill, prim-ministrul ţării la acea vreme, scrie digi24.ro.

Elizabeth s-a născut în Mayfair, Londra, fiind primul copil al ducelui și ducesei de York (mai târziu regele George al VI-lea și regina Elisabeta). Tatăl ei a urcat pe tron la abdicarea fratelui său, regele Eduard al VIII-lea, în 1936, moment din care ea a devenit moștenitoarea prezumtivă. Elizabeth a avut parte de o educație privată, acasă, și a început să își asume sarcini publice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947 s-a căsătorit cu Philip, Duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și Danemarcei, cu care are patru copii: Charles, Prinț de Wales, Anne, Prințesă Regală, Andrew, duce de York și Edward, Conte de Wessex. A fost căsătorită cu Prințul Philip timp de 73 de ani, până la moartea acestuia, la 9 aprilie 2021.

Când tatăl ei a murit în februarie 1952, Elizabeth a devenit șef al Commonwealth și regină a șapte țări independente ale Commonwealth-ului: Regatul Unit, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Pakistan și Ceylon. Ea a domnit ca monarh constituțional prin schimbări politice majore, cum ar fi descentralizarea puterii în Regatul Unit, aderarea Regatului Unit la Comunitățile Europene, Brexit și decolonizarea Africii. Printre numeroasele sale vizite și întâlniri istorice se numără o vizită de stat în Republica Irlanda și vizite la sau de la cinci papi. Printre evenimentee semnificative se numără: o încoronare în 1953 și celebrarea Jubileului de Argint, de Aur, de Diamant și de Platină în 1977, 2002, 2012 și 2022. Elizabeth este cel mai longeviv monarh britanic, cel mai în vârstă și mai longeviv șef de stat în exercițiu și al doilea monarh suveran ca longevitate din istoria lumii (după Ludovic al XIV-lea al Franței).

Elizabeth s-a confruntat ocazional cu sentimente republicane și critici de presă asupra familiei regale, în special după destrămarea căsătoriilor copiilor ei, a avut Annus horribilis în 1992 și moartea în 1997 a fostei sale nore Diana, Prințesă de Wales. Cu toate acestea, sprijinul pentru monarhie în Regatul Unit a fost și rămâne constant ridicat, la fel ca și popularitatea ei personală.

Căsătoria

Elizabeth l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Prințul Philip al Greciei și Danemarcei, în 1934 și 1937. Erau veri îndepărtați prin regina Victoria și regele Christian al IX-lea al Danemarcei. După o altă întâlnire la Royal Naval College din Dartmouth în iulie 1939, Elizabeth — deși avea doar 13 ani — a spus că s-a îndrăgostit de Philip și au început să facă schimb de scrisori. Avea 21 de ani când logodna lor a fost anunțată oficial la 9 iulie 1947.

Logodna nu a fost lipsită de controverse; Philip nu avea nici o poziție financiară, era născut în străinătate (deși era un supus britanic care a slujit în Marina Regală de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial) și avea surori care se căsătoriseră cu nobili germani cu legături naziste. Marion Crawford a scris: „Unii dintre consilierii regelui nu l-au considerat suficient de bun pentru ea. El era un prinț fără casă sau regat. Unele ziare au bătut monedă pe originea străină a lui Philip”.[51] Biografiile ulterioare au raportat că mama Elisabetei a avut inițial rezerve cu privire la căsătorie și îl numea pe Philip drept „Hunul”. Ulterior, totuși, regina mamă i-a spus biografului Tim Heald că Philip era „un gentleman englez”.

Înainte de căsătorie, Philip a renunțat la titlurile sale grecești și daneze, s-a convertit oficial de la ortodoxia greacă la anglicanism și a adoptat stilul Lieutenant Philip Mountbatten, luând numele familiei britanice a mamei sale. Chiar înainte de nuntă, a fost numit Duce de Edinburgh și i s-a acordat stilul Alteța Sa Regală. Elizabeth și Philip s-au căsătorit la 20 noiembrie 1947 la Westminster Abbey. Au primit 2.500 de cadouri de nuntă din întreaga lume. Deoarece Marea Britanie nu se recuperase încă complet de la devastarea războiului, Elizabeth a cumpărat materialul pentru rochia ei, care a fost creată de Norman Hartnell, pe baza cupoanelor de rație. În Marea Britanie postbelică, nu era acceptabil ca relațiile germane ale lui Philip, inclusiv cele trei surori ale sale, să fie invitate la nuntă.[59] Nici ducele de Windsor, fostul regele Eduard al VIII-lea, nu a fost invitat.

Elizabeth a născut primul ei copil, prințul Charles, la 14 noiembrie 1948. Cu o lună mai devreme, regele a emis patente regale care permitea copiilor ei să folosească stilul și titlul unui prinț sau prințesă regală, la care altfel nu ar fi fost îndreptățiți, tatăl lor nefiind prinț regal. Un al doilea copil, prințesa Anne, s-a născut în 1950.

După nunta lor, cuplul a închiriat Windlesham Moor, lângă Castelul Windsor, până în iulie 1949, când s-au stabilit la Clarence House din Londra. În diferite perioade, între 1949 și 1951, ducele de Edinburgh a fost staționat în colonia britanică a Coroanei de Malta ca ofițer al Marinei Regale. El și Elizabeth au locuit intermitent în Malta câteva luni la rând în Gwardamanġa, la Villa Guardamangia, casa închiriată a unchiului lui Philip, Lord Mountbatten. Copiii au rămas în Marea Britanie.

Încoronarea

La 6 februarie 1952, regele George al VI-lea a murit, iar Elizabeth şi-a asumat responsabilitatea de monarh. Ceremonia oficială de încoronare, ce a avut loc la 2 iunie 1953, la Westminster Abbey, a fost prima ceremonie transmisă în direct de posturile de televiziune, iar oamenii din toată lumea au putut urmări evenimentul fastuos.

Domnia reginei Elizabeth II, cea mai lungă a unui monarh britanic, a fost marcată de schimbări importante în modul în care este condus Regatul Unit, în rolul jucat de ţară în lume, dar şi de o reformă şi deschidere a monarhiei. Conform Constituţiei, Elizabeth II nu se implică în chestiunile politice şi nu îşi exprimă părerea în legătură cu ele. Cu toate acestea, discută problemele ţării săptămânal cu premierul. De altfel, ea a lucrat cu 14 prim-miniştri de când a urcat pe tron, printre care Winston Churchill, Margaret Thatcher, Tony Blair, David Cameron, Theresa May şi Boris Johnson.

Atunci când Elizabeth a devenit regină, Marea Britanie era încă un imperiu mare, cu dominioane şi teritorii anexate. Însă, în anii ’50 şi ’60, multe dintre acestea şi-au obţinut independenţa, iar Imperiul Britanic s-a transformat în Commonwealth. Suverana a făcut din menţinerea unităţii Commonwealth-ului o prioritate şi a vizitat toate cele 52 de teritorii care îl formează, cu excepţia Camerunului şi Rwandei, cei mai noi membri.

De asemenea, ea a făcut o serie de turnee istorice, inclusiv prima vizită a unui monarh britanic la Berlin după izbucnirea Primul Război Mondial. De asemenea, ea a rostit un discurs memorabil la ONU, unde a reprezentat atât Marea Britanie, cât şi Commonwealth-ul.

Între timp, regina a mai avut doi copii, Andrew şi Edward, în 1960, respectiv 1964.

Elizabeth a lucrat neobosit pentru a apăra imaginea monarhiei şi pentru a-i pregăti viitorul. În 1969, l-a numit oficial pe prinţul Charles moştenitorul său, acordându-i titlul de prinţ de Wales. Sute de milioane de oameni au urmărit ceremonia la televizor.

În 1981, Charles s-a căsătorit cu Diana Spencer, în vârstă de numai 19 ani, iar mai târziu au apărut zvonuri că a fost presat să facă acest pas de familia sa. Nunta a atras un număr record de spectatori pe străzile Londrei, în timp ce milioane de oameni au urmărit totul la televizor. Casa Regală se bucura atunci de o popularitate extraordinară, dar căsnicia a fost departe de a fi fericită.

Anul următor a fost extrem de tensionat pentru regină, pentru că prinţul Andrew, care a servit ca pilot de elicopter, a fost trimis în războiul cu Argentina din insulele Falklands. Peste 250 de soldaţi britanici au murit în conflict, dar tânărul prinţ s-a întors acasă în siguranţă.

A urmat „annus horribilis”, 1992, când prinţul de Wales s-a separat de soţia sa Diana, despre care s-a aflat dintr-o biografie neoficială că era bulimică, se automutila şi avea o viaţă nefericită. Tot atunci a divorţat şi prinţesa Anne, iar soţia ducelui de York, Sarah Ferguson, a apărut topless în tabloide. Aşa cum era de aşteptat, popularitatea familiei regale s-a prăbuşit.

Ca şi cum nu era de ajuns, Castelul Windsor a ars, ceea ce a adus lacrimi în ochii reginei – o privelişte neobişnuită.

„1992 nu este un an la care mă voi uita înapoi cu plăcere. În cuvintele unuia dintre corespondenţii mei simpatici, s-a dovedit a fi un an oribil”, declara Elisabeta a II-a la 24 noiembrie 1992.

Patru ani mai târziu, în 1996, şi mariajul lui Charles cu Diana a luat sfârşit.

Lovitura de graţie dată popularităţii monarhiei s-a produs odată cu moartea Dianei, în 1997, într-un accident de maşină la Paris. Zile la rând, regina a păstrat tăcerea, în timp ce ţara o plângea pe cea supranumită „Prinţesa Inimilor”, ceea ce a atras numeroase critici.

În presă au început să circule zvonuri că monarhul nu vrea să îi ofere Dianei funeralii regale, ceea ce nu a făcut decât să alimenteze furia poporului. Însă, la aproape o săptămână după moartea fostei prinţese, Elizabeth a II-a s-a întors la Londra unde a dat publicităţii un comunicat.

În următorii ani, însă, cu eleganţă şi diplomaţie, regina a reuşit să recâştige inimile supuşilor. La aceasta a contribuit mult şi faptul că, în ultimii ani, a dat dovadă de mai multă flexibilitate. De exemplu, i-a permis în cele din urmă prinţului Charles să se însoare cu iubirea vieţii sale, Camilla Parker Bowles, şi chiar a găzduit o recepţie în onoarea cuplului la Castelul Windsor.

De asemenea, ea este o bunică devotată pentru prinţii William şi Harry. Prinţul William a povestit că a ajutat-o foarte mult pe soţia sa, ducesa Catherine, în planificarea nunţii, dar şi să se adapteze la rigorile Casei Regale.

După mai mult de 70 de ani pe tron, regina Elizabeth II era în continuare activă, avea circa 430 de angajamente pe an şi susţinea sute de organizaţii caritabile.

A continuat să primească la Londra oficialităţi, iar ultima vizită oficială a întreprins-o în Germania, în 2015, iar împreună cu prinţul Philip - care a murit pe 9 aprilie 2021 - a fost, în noiembrie acelaşi an, în Malta.

În ceea ce priveşte viaţa sa privată, îi plăcea să citească, să rezolve integrame şi să se uite la wrestling la televizor.

De la începutul anului 2020, după ce a fost declarată pandemia de Covid-19, regina s-a retras cu prinţul Philip la Castelul Windsor, de unde a trimis numeroase mesaje de încurajare poporului său.

În 2021, regina a trecut prin cel mai dificil moment, moartea soţului ei, prinţul Philip, cu care a fost căsătorită 73 de ani, despre care a spus că a fost „pur şi simplu forţa mea”.

Regina Elizabeth II a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a sărbătorit anul acesta, alături de întreaga naţiune, 70 de ani de domnie.

Sursă: wikipedia.ro

Publicitate