dobroge.tv

Live

„Cultura s-a diminuat cu cel puțin 25%”. Seceta face ravagii în Dobrogea: agricultorii își văd culturile distruse și se tem că nu-și vor mai putea recupera nici măcar investiția

06 iulie 2022
Publicitate

Seceta face ravagii în Dobrogea. Nu a mai plouat de mai bine de două luni și agricultorii își văd culturile distruse. Multe au fost deja compromise așa că se anunță o recoltă foarte slabă. Sunt însă speranțe pentru culturile care au fost irigate la timp.

La o crăpătură din asta care sigur, uitați nu are apă până la jumătate de metru sub pământ. Asta este planta care a murit deja, asta care mai pâlpâie și asta care a găsit puțină apă”, spune Gheorghe Lămureanu, agricultor.

Multe culturi din județul Constanța sunt afectate de temperaturile ridicate din ultima perioadă, dar mai ales de lipsa precipitațiilor.

Răsucirea frunzei porumbului înseamnă că suferă de apă. Uitați-l cum arată! Uitați-l cum arată!”, mai spune Gheorghe Lămureanu, agricultor.

În urmă cu aproape două luni această cultură de năut era promițătoare. Însă, din cauza faptului că nu a mai plouat de 59 de zile, proprietarul nu își mai poate recupera nici măcar investiția, transmite Alexandra Ghioc, reporter Dobrogea TV.

În timp ce unele culturi au fost deja compromise, altele sunt mai puțin afectate. Cu toate acestea, dacă nu plouă curând, agricultorii se tem că nu își vor mai putea recupera nici măcar investiția.

„La grâu și orz, de exemplu, cel mai mare consum de apă este în perioada de formare a bobului. Nu am avut niciun fel de precipitații și cultura s-a diminuat cu cel puțin 25%”, a declarat Gheorghe Lămureanu, agricultor.

„Implicit și pentru culturile de toamnă am avut probleme. Există riscul, așa cum evoluează vremea, în condițiile în care nu ne vor mai ajuta în maxim o săptămână ca producțiile pe care le vom realiza să fie atât de mici încât nu ne vom putea să ne acoperim nici cheltuielile pe care le-am efectuat”, a declarat Costel Soare, agricultor.

Mai mult decât atât, nici prețurile cu care aceștia își pot vinde recoltele nu sunt mari.

„De două săptămâni prețurile scad tinzând să ajungă la o diferență istorică față de prețul pe care l-am avut la îngrășăminte și la insectofungicide. Acum este în jur de 1,50 lei grâul și 1,52 – 1,53 lei orzul”, a mai declarat Gheorghe Lămureanu, agricultor.

Situația se schimbă însă radical în cazul culturilor care au fost irigate. Aici proprietarii de terenuri speră că vor obține o recoltă mai bogată.

Așa arată o cultură de porumb unde există și funcționează zilnic un sistem de irigații, transmite Alexandra Ghioc, reporter Dobrogea TV.

Dobrogea 1.500 km de canale de irigații care sunt părăsite. Dacă ar funcționa, ar putea fi irigate aproximativ 450.000 de hectare de teren arabil.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233