dobroge.tv

Live

Putin a atacat Ucraina cu avioane, tancuri și nave militare. S-au auzit explozii în şapte oraşe şi zone din Ucraina: ''Dreptatea şi adevărul sunt de partea Rusiei'' - VIDEO

Putin a atacat Ucraina cu avioane, tancuri și nave militare. S-au auzit explozii în şapte oraşe şi zone din Ucraina: ''Dreptatea şi adevărul sunt de partea Rusiei'' - VIDEO
24 februarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Preşedintele rus Vldimir Putin a anunţat joi dimineaţă o operaţiune militară specială în regiunea ucraineană Donbas, el afirmând că scopul este apărarea oamenilor care sunt ţinta abuzurilor şi genocidului regimului de la Kiev. Potrivit CNN, explozii puternice au putut fi auzite în apropierea capitalei, Kiev şi în Harkov

Într-o intervenţie la televiziunea de stat, Putin a anunţat acţiunile militare din Donbas, cerând forţelor militare ucrainene să depună armele şi să plece acasă, potrivit agenţiilor de stat RIA-Novosti şi TASS.

"Republicile populare din Donbass au cerut ajutorul Rusiei. Ca urmare, am decis să iniţiem o operaţiune militară specială. Obiectivul este de a proteja oamenii care de opt ani sunt ţinta abuzurilor şi genocidului din partea regimului de la Kiev şi, pentru ca aceasta să înceteze, vom acţiona pentru a demilitariza şi denazifica Ucraina şi îi vorm aduce în faţa justiţiei pe cei care care au comis numeroase crime sângeroase împotriva oamenilor paşnici”, a declarat Putin, conform TASS.

Dreptatea şi adevărul sunt de partea Rusiei, a subliniat Vladimir Putin.

El a avertizat că toată responsabilitatea pentru o eventuală vărsare de sânge va reveni conştiinţei Guvernului Ucrinean, declarându-se covins că trupele ruseşti îşi vor face datoria.

Liderul de la Kremlin a precizat că obiectivul Rusiei nu este să ocupe Ucraina.

CNN prezintă o listă de şapte oraşe şi zone din Ucraina, pe care se află inclusiv capitala, Kiev, în care au fost auzite explozii, conform reporterilor de la afţa locului şi a martorilor oculari.

  • Kiev - Reporterii CNN au auzit explozii din partea de est, în direcţia aeroportului internaţional din oraş. Pe reţelele socile, mai mulţi utilizatori au auzit explozii în regiunea Borispil, din estul Capitalei, unde se află aeroportul. CNN nu are confirmări că a fost vizat aeroportul.
  • Harkov -O echipă CNN a auzit o serie de explozii puternice.
  • Kramatorsk: Două persoane din oraş, aflat la aproximativ 120 de kilometri nord de regiunea separatistă Doneţk au declarat CNN că au auzit cel puţin două explozii masive.
  • Nipru: Un localnic din acest oraş a declarat CNN că a auzit câteva explozii
  • Mariupol: Doi locuitori au declarat CNN că au auzit explozii la est de oraş, localizat în sud-estul ţării.
  • Odesa: O echipă CNN a auzit două serii de explozii, la interval de 20 de minute
  • Zaporojie: O echipă CNN a declarat că a auzit cel puţin o explozie, la distanţă

Liderii europeni reacționează dur după atacul Rusiei asupra Ucrainei

Uniunea Europeană va trage la răspundere Moscova pentru atacul "nejustificat" asupra Ucrainei, a declarat joi şefa executivului blocului comunitar, Ursula von der Leyen.

"În aceste ore sumbre, gândurile noastre sunt cu Ucraina, cu femeile, bărbaţii şi copiii nevinovaţi care se confruntă cu acest atac neprovocat şi le este frică pentru viaţa lor", a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj postat pe Twitter. "Vom trage Kremlinul la răspundere", a avertizat şefa Comisiei Europene în acelaşi mesaj.

Liderii UE urmează să se întrunească într-un summit de urgenţă în cursul zilei de joi, la Bruxelles, după ce o primă serie de sancţiuni europene împotriva Rusiei a intrat în vigoare miercuri.

 

Mesajul Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei

 „Astăzi, 24 februarie, la ora 5.00 Forțele Armate ale Federației Ruse au început bombardamentul intensiv al unităților noastre din est și au lansat și lovituri cu rachete-bombă pe aeroporturile din Borîspil, Ozerne, Kulbakino, Ciuhuiiv, Kramatorsk, Ciornobaiivka, și așa mai departe asupra unor obiective militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei.

Totodată, agresorul a lansat bombardamente de artilerie ale teritoriului și așezărilor Ucrainei de-a lungul frontierei de stat.

Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei luptă împotriva atacului aerian. Forțele de apărare ale statului sunt pregătite de luptă, ocupate și mențin poziții defensive. Situația este sub control.

Informațiile despre parașutarea trupelor rusești la Odesa nu sunt adevărate”, transmite Statul Major al Forțelor Armate.

UPDATE 09:50. Mai mulţi morţi în bombardamentele din Ucraina.

UPDATE 09:55 Preşedintele Iohannis a convocat CSAT.

UPDATE 10:00. Disperarea a cuprins locuitorii Kiev-ului. Oamenii s-au adăpostit în staţiile metrou, alţii se roagă în stradă. VIDEO DRAMATIC

Sursă text: news.ro, digi24.ro, Sursă foto: thetimes.co.uk

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233