UPDATE. Situaţie dramatică la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. Au fost activate planurile ROŞU şi ALB, sunt mai mulţi morţi
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost solicitat să intervină în municipiul Constanța, la Spitalul de Boli Infecțioase, acolo unde a izbucnit un incendiu. Au fost activate planul roşu de intervenţie, dar şi planul alb.
Conform primelor informaţii, incendiul este la Secţia ATI. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum.
Potrivit martorilor, pacienții sunt scoşi în curte, pe targă. La fața locului, au ajuns mai multe echipaje SAJ și SMURD.
Martorii povestesc că au văzut şi oameni care au sărit pe geam, pentru a scăpa de flăcări.
UPDATE
IGSU transmite că de la ISU Călăraşi se trimit în sprijin 7 ambulanţe SMURD şi 1 autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU Ialomiţa se deplasează 1 ambulanţă SMURD şi 1 autospecială pentru transport victime multiple.
UPDATE
În aceste momente, o persoană este resuscitată chiar în curtea spitalului -- Incendiul de la Spitalul de Infecţioase Constanţa: o persoană este resuscitată în curte! ISU Călăraşi trimite echipaje în ajutor - VIDEO
UPDATE
În urma incendiului, mai multe persoane au murit. Până în acest moment, nu se știe cu exactitate numărul victimelor -- Situaţie critică la Constanţa. Mai multe persoane au murit după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase
UPDATE
Potrivit unor surse oficiale, opt dintre pacienţii din spital au decedat.
Evacuarea pacienţilor şi căutarea eventualelor victime continuă.
UPDATE
Potrivit Digi 24, Florin Cîțu a fost informat despre incendiu și i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme.
UPDATE
În proximitatea locului desfăşurării intervenţiei se instalează un spital mobil pentru triajul pacienţilor.
UPDATE
Ministerul Sănătății a transmis:
„Referitor la incendiul din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța vă informăm că, din primele date transmise de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, în această dimineață se aflau internate în unitatea sanitară un număr de 113 persoane, din care 10 persoane în ATI.
Toți pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean de Urgență Constanța, la Spitalul de Pneumoftiziologie și un spital mobil ISU.
La solicitarea ministrului interimar al Sănătății, a fost activate de către DSP Constanța și unitățile sanitare din Medgidia și Mangalia, în caz de nevoie.
În acest moment, echipele sunt în misiunea de intervenție”
UPDATE
Potrivit unor surse neoficiale, trei persoane ar fi fost găsite carbonizate în lift -- INCENDIUL DE LA INFECȚIOASE. Situație dramatică: trei persoane care au încercat să fugă din calea flăcărilor, găsite carbonizate în lift
UPDATE
Incendiul a fost lichidat la ora 10.55.
„Apelul a fost primit în jurul orei 09.48.
Din primele informații, în spital se aflau 113 persoane, dintre care 10 ar fi fost internate la ATI.
Vă pot confirma că sunt decese, însă nu și numărul lor.
Cauza incendiului se va stabili ulterior. Acesta a fost lichidat în jurul orei 10.55”, a declarat plt. adj. Răzvan Parconie, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.
UPDATE
În fața spitalului, lumea este revoltată. Oamenii stau pe marginea perimetrului delimitat de pompieri şi de poliţişti privind cum cadavre carbonizate sunt scoase din spital. Se strigă către reprezentanţii spitalului: „Criminalilor, mor oamenii din cauza voastră!” -- INCENDIUL DE LA INFECȚIOASE. Val de revoltă în fața spitalului: „Criminalilor, mor oamenii din cauza voastră!”
UPDATE
Șeful ISU Constanța, Constantin Amarandei, a declarat că nouă din zece pacienți care erau în secția ATI COVID au decedat și că au fost găsiți în pat.
El a spus că nu au fost găsite victime în alte zone ale spitalului.
Amarandei a adăugat că în februarie a fost un control la toate unitățile medicale, în special la cele care asiguaru suport Covid, că au fost găsite nereguli și sau aplicat sancțiuni.
„Defecțiunile erau remediate, totul s-a făcut conform legii”, a declarat managerul spitalului.
UPDATE
Lacrimi șu durere în fața Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Oamenii își plâng rudele care și-au pierdut viața în urma incendiului puternic izbucnit în această dimineață -- Tânără distrusă de durere după ce și-a pierdut mama în incendiul de la Infecțioase: „Era în stare gravă, dar de ce să moară arsă? De ce sa moară așa?”. VIDEO
UPDATE
Potrivit managerului spitalului, șefa Secției de ATI a Spitalului de Boli Infecțioase a fost resuscitată la fața locului, după ce a inhalat foarte mult fum. De asemenea, potrivit declarațiilor acesteia, femeia ar fi rămas în urmă pentru a decupla toți pacienții aflați la ATI, cu scopul de a-i salva -- INCENDIUL DE LA INFECȚIOASE. Șefa Secției ATI, resuscitată după ce a inhalat foarte mult fum
UPDATE.Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au fost înregistraţi şapte pacienţi decedaţi în incendiu, nu nouă, aşa cum alte instituţii au anunţat. Confuzia ar veni de la o raportare făcută de unul dintre spitalele la care au fost transferaţi pacienţi răniţi: INCENDIUL DE LA INFECŢIOASE. Procuror: A fost o informaţie eronată. La acest moment cu certitudine sunt 7 morţi