Vaccinul antigripal, la mare căutare
De 5 ori mai mare este cererea pentru vaccinul antigripal în acest an față de anul trecut. Perioada de imunizare abia a început, însă stocurile din farmacii sunt pe zero. Farmaciștii spun că în două săptămâni au vândut dublul cantității de vaccin antigripal de anul trecut.
Noul coronavirus nu este singurul care ar trebui să-i sperie pe oameni. Sezonul gripal se apropie cu pași repezi, iar aceștia s-au grăbit să-și achiziționeze vaccinul din farmacii. Cei mai mulți dintre constănțeni au înțeles importanța imunizării și se vaccinează an de an.
Cei care își procură dozele de la farmacie, au golit stocurile. Farmaciștii se plâng de lipsa vaccinului antigripal și spun că întocmesc și liste de așteptare, ținând cont de grupele de risc.
“Cererea de vaccine antigripal din acest sezon este foarte mare, de 5 ori mai mare față de anul 2019. În două săptămâni am vândut dublul cantității vândute în tot sezonul anului 2019. În acest moment nu mai avem pe stoc vaccin antigripal, dar avem promisiuni de la distribuitorii autorizați, pentru lunile noiembrie și decembrie”, a declarat Roxana Iftimie.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide.
Și medicii de familie sunt îngrijorați de numărul foarte mic al dozelor primite. Aceștia spun că nu vor fi suficiente pentru a acoperi necesarul.
Pe de altă parte, autoritățile susțin că anul acesta s-au comandat de două ori mai multe doze față de anul trecut și că cererea va fi acoperită în totalitate.
“Anul acesta au venit până în acest moment 23.550 de doze. Primele au venit pe 15 septembrie, tranșa a doua pe 29 septembrie și solicitările care au fost făcute de către medicii de familie acumulează 174.218 doze. Prin urmare, mai așteptăm și alte tranșe de vaccin antigripal”, a declarat Loti Popescu, purtător de cuvânt al DSP Constanța.
Specialiștii recomandă ca vaccinarea să înceapă după 15 octombrie, pentru ca imunizarea să dureze până la sfârșitul sezonului rece, în martie. Vaccinul antigripal recomandat pentru acest sezon are 4 tulpini și în farmacie costă 55,5 lei.