dobroge.tv

Live

Tot mai mulți constănțeni se confruntă cu astenia de primăvară: recomandările specialiștilor pentru a depăși acest fenomen

14 martie 2023
Publicitate

Oboseală, anxietate sau slăbiciune. Sunt câteva dintre simptomele asteniei de primăvară cu care se confruntă unii constănțeni în acestă primăvară. Specialiștii spun că, în acest sezon, trebuie să fim foarte atenți la stările cu care ne confruntăm, iar în cazul în care tristețea persistă să cerem ajutor. Tot primăvara, unii oameni se confruntă și cu rinite alergice. Din cauza florilor și a polenului, aceștia prezintă simptome precum ochi roșii și lăcrimați sau strănut, de aceea medicii susțin că vitaminele și o alimentație sănătoasă nu trebuie să lipsească din rutina zilnică.

„Am o stare de oboseală. Oboseală fizică, dar chiar și mentală, nervoasă”, spune un constănțean.

Trecerea de la sezonul rece la cel cald are și unele efecte nedorite asupra organismului uman. Chiar dacă primăvara înseamnă vitalitate, totuși unii constănțeni nu sunt feriți de astenia de primăvară care vine la pachet cu stări precum: oboseală sau anxietate.

„În fiecare an se simte astenia, încercăm să mâncăm sănătos, să ne menținem programul să nu ieșim din rutină, încercăm să trecem peste”, spune o constănțeancă.

„Strănut, tuse, extenuare. Ne ducem acum să luăm suplimente alimentare și să ne dea ceva de alergii”, spune o altă constănțeancă.

„Am încerct s-o combat cu ceva literatură, relaxare, televiziune și alimentație mai mult pe fructe, pe verdețuri”, spune un constănțean.

„Sunt foarte obosită chiar de la medic vin acum și stau mai mult în casă că n-am putere, sunt obosită”, spune o constănțeancă.

Printre cele mai frecvente simptome ale asteniei de primăvară se numără lipsa de energie, apatia și senzația de slăbiciune. Psihologii spun că trebuie să fim atenți la stările prin care trecem, să încercăm să le evaluăm, iar în cazul în care acestea persistă să cerem ajutor de specialitate.

„Primăvara este o tulburare adaptativă a oamenilor care înseamnă obișnuirea organismului și a psihicului de la un anotimp la altul. Trebuie să ne bucurăm de soare, razele soarelui ajută organismul să eliberăm endorfine care ne dau o stare de bine și trebuie să ne încăpățânăm să ne păstrăm rutina zilnică”, a declarat Elena Stambuli, psiholog.

Mai mult, medicii susțin că în această perioadă din alimentație nu trebuie să lipsească fructele și legumele, produsele bogate în vitaminele C și E, magneziu, fier și calciu.

Faptul că nu s-au consumat vitamine în iarnă a lăsat organismul văduvit de puterea pe care o dau antioxidanții din vitamine și atunci cum începem să ne simțim obosiți trebuie să acordăm o grijă corpului. De exemplu odihnă, măcar jumătate de oră în cursul zilei. Să ne culce seara devreme, să ia vitamine dimineața sau să consume mai multe legume și fructe proaspete”, a declarat dr. Eugenia Munteanu, medic de familie.

De asemenea, odată cu venirea primăverii și a temperaturilor ridicate, unii oameni se confruntă și cu primele alergii sezoniere.

„Se declanșează o rinită alergică din cauza polenului și trebuie să evite contactul cu foarte multe flori, spațiile închise cu flori și de asemenea tratamentul îl dă medicul alergolog sau medicul curent al persoanei respective”, a mai declarat dr. Eugenia Munteanu, medic de familie.

Astenia de primăvară mai este numită și febra primăverii și nu este considerată o boală, ci mai mult o condiție medicală care poate afecta, mai mult sau mai puțin, activitatea cotidiană.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233