Alexandru Rafila: Ne aflăm într-o transmitere comunitară intensă
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a afirmat, la Digi 24, că în acest moment ne aflăm într-o transmitere comunitară intensă şi nu este exclus ca în această săptămână să ajungem la 2.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.
"Sunt îngrijorat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de o parte am avut un record pentru o zi de duminică, peste 1.200 de cazuri pozitive şi am avut 20% dintre probele testate pozitive ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă şi nu este exclus ca în această săptămână să înregistăm acea cifră la care toată lumea face referire, 2.000 de cazuri, pentru că în mod evident am avut o creştere în cele două săptămâni care au trecut cu peste 1.700 de cazuri în câteva zile şi este de aşteptat ca pe măsură ce nivelul probelor, procentul probelor pozitive creşte să avem şi în această săptămână o evoluţie în acelaşi sens”, a afirmat Rafila.
El a fost întrebat ce se poate face dacă nu mai sunt locuri în spitalele COVID din Bucureşti.
“Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care coordonează la nivel naţional repartiţia persoanelor bolnave care au nevoie de Terapie Intensivă, va găsi o soluţie pentru un timp, dacă numărul acestor cazuri totuşi rămâne limitat. Se pot şi se fac lucrurile astea, au fost transferaţi cu ambulanţe, chiar cu avionul persoane care au nevoie de asistenţă de Terapie Intensivă în alte oraşe care aveau locuri disponibile, dar lucrul acesta o să devină tot mai dificil pe măsură ce capacitatea se apropie de un nivel maxim. Avem ocupat cam 55% din capacitate, e în jur de 1.000 de paturi de Terapie Intensivă pentru pacienţii COVID, dacă acest procent va continua să crească într-un ritm accelerat atunci pot apărea probleme foarte serioase şi trebuie o realocare a paturilor existente petnru alte tipuri de patologii, lucrurile se complică şi din cauza asta sper să fim suficient de înţelepţi şi de precauţi să nu repetăm o experienţă prin care au trecut ţări ca Italia sau Franţa sau Spania”, a explicat reprezentantul României la OMS, citat de news.ro.