CONSTANŢA. Trei focare active de coronavirus: la doi agenţi economici şi la un centru de servicii comunitare
Constanţa se află pe locul trei la nivel naţional, la numărul de noi cazuri cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, fiind confirmate 82 de cazuri noi. Majoritatea celor infectaţi sunt asimptomatici.
Bucureştiul este şi astăzi pe primul loc la numărul de infectări cu noul coronavirus. Judeţul Galaţi este pe locul II, iar judeţele Constanţa şi Bacău pe locul III.
Conform Prefecturii Constanţa, 23 de cazuri noi sunt înregistrate în trei focare care evoluează: la doi agenţi economici şi la un centru de servicii comunitare. Dintre cele trei focare, cel mai numeros s-a înregistrat la o firmă din Turcia, care îşi desfăşoară activitatea în Portul Constanţa. 17 angajaţi, cetăţeni turci, au
fost confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2.
În acest moment, cei 17 cetăţeni străini, asimptomatici, sunt izolaţi într-o clădire din Portul Constanţa Sud-Agigea, unde vor rămâne pentru următoarele 14 zile şi vor fi monitorizaţi de cadre medicale. Opt cazuri provin din două focare familiale. Restul de cazuri sunt izolate sau cu transmitere în familie, dar fără focar constituit. Cazurile provin de pe tot teritoriul judeţului şi, în proporţie mare, este vorba despre pacienţi asimptomatici.
În cazul focarelor mari, cele trei amintite mai sus, s-a dispus nebulizarea şi dezinfecţia. Achetele epidemiologice ale DSP Constanţa sunt în derulare.
Până astăzi, 4.591 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.