Măștile pentru copii, protecție împotriva Covid-19
Este vară, este cald, iar purtarea măștii pentru un copil de 5 ani poate fi destul de chinuitoare. Pericolul infectării cu noul coronavirus nu a trecut. Tebuie protejați și este datoria părinților să-i învețe cum și de ce să o poarte. Conform legii, micuții sunt obligați să își acopere nasul și gura în spațiile aglomerate.
Constantin a venit în vacanță cu familia pe litoral. Băiețelul lui de 5 ani, Adrian, purta mască de protecție și în intervalul orar în care nu este obligat să o facă. El spune că în primă fază a fost dificil pentru copil să poarta masca și să o și mențină pe față. Totuși, purtarea îndelungată a măștii nu este ușoară pentru copii.
Uneori, masca de protecție în cazul unui preșcolar, poate fi o întreagă aventură. Copilul nu este obișnuit cu masca și este posibil să aibă tendința să-și ducă mâinile mai des la față. În acest caz, accesoriul poate crește riscul de a se infecta cu noul coronavirus.
Copiilor cu vârsta sub doi ani nu le este recomandat să poarte măști pentru că acestea le pot îngreuna respirația și cresc riscul de sufocare. În plus, este și incomod pentru un bebeluș.
Nu le punem măști celor mici, însă încercăm să îi protejăm, informăm și să îi educăm în sensul ăsta. Să respecte regulile de igienă a mâinilor, să învețe să strănute și să acopere gura cu cotul și să aibă gel dezinfectant. Toate se învață acasă.
De asemenea, specialiștii recomandă părinților să evite măștile din materiale care nu permit copilului să respire, mai ales dacă acesta suferă de boli cronice, astm sau diverse forme de alergii. Este recomandată purtarea măștilor sanitare de unică folosință.
Cu cei mai mari, lucrurile sunt mai simple. Ei sunt mai receptivi și înțeleg beneficiile purtării măștii.
În România, până acum, 833 de copii sub zece ani și în jur de 1.000 între 10 și 18 ani au fost depistați pozitiv. Medicii pediatri spun că au tot mai multe cazuri - inclusiv sugari de câteva zile, dar și preșcolari și școlari.