Maraton de vaccinare la Spitalul Militar de Ziua Națională. Spre dezamăgirea cadrelor medicale, doar 200 de constănţeni s-au vaccinat anti-COVID-19
Ziua Națională a României a fost sărbătorită prin vaccinare la Spitalul Militar „Alexandru Gafencu”. Conducerea unităţii sanitare a organizat un maraton în cadrul căruia doritorii s-au putut imuniza fără programare, chiar și în timpul nopții. Spre dezamăgirea cadrelor medicale, ziua liberă nu i-a adus pe prea mulți constănțeni la imunizare. Doar 200 au fost prezenți, dintre care 25 și-au administrat prima doză de ser anti-COVID-19.
„Am văzut la televizor și din cauza asta și fără programare. Și la ambele doze în primăvară tot la maraton aici am venit”, a spus o constănţeancă. Aceasta a venit special la centrul de vaccinare de la Spitalul Militar să se imunizeze în cadrul maratonului organizat aici.
De altfel, oamenii văd cu ochi buni aceste acţiuni în care pot veni fără programare, chiar și în timpul nopții, însă acest eveniment nu a avut prea mult succes.
"E foarte bine, dar la prima doză era foarte aglomerat, acum e lejer. Era coadă până în stradă. Acum văd că e lejer, nu mai vine lumea probabil", a spus un constănţean.
Potrivit reprezentanților Spitalului Militar, doar 200 de persoane s-au vaccinat în primele 26 de ore de la startul maratonului, mai puține față de media zilnică.
„Am ales să sărbătorim și în acest fel și am sperat că fiind zi liberă, poate lumea va veni în număr mare să se vaccineze. Din păcate nu a fost așa. S-au vaccinat 200 de persoane, dintre care cu prima doză doar 25”, a declarat col. dr. Aurel Trană, comandant Spitalul Militar ,,Alexandru Gafencu”.
Situaţia a fost similară şi la Pavilionul Expozițional, dar și în întreg județul.
„430 de oameni au fost ieri. Mai puțin ca în ziua precedentă când a fost furtuna aceea urâtă cu ploaie, cu vânt de abia se țineau oamenii pe picioare. Probabil că ieri fiind Ziua Națională, mulți au avut dorința de a vedea parada militară sau de a merge la deschiderea orășelului copiilor”, a declarat dr. Ortanza Dancă, coordonatorul centrului de vaccinare Pavilionul Expozițional Constanța.
„Ieri pe raza județului Constanța s-au vaccinat 944 de persoane: 238 cu doza întâi, 378 cu doza a doua și 328 cu doza trei”, a declarat Tudorel Ene, purtător de cuvânt DSP Constanţa.
Armata a fost la post de ziua ei și în alte cinci spitale militare din țară, unde s-au desfășurat maratoane de vaccinare.