dobroge.tv

Live

Secție ATI mobilă, în curtea Spitalului Municipal din Medgidia: aproape toate cele 10 paturi sunt deja ocupate

03 noiembrie 2021
Publicitate

Spitalul din Medgidia a pus în funcțiune o unitate mobilă de Terapie Intensivă destinată bolnavilor COVID. Secția ATI mobilă vine să suplimenteze dotarea Spitalului Municipal cu încă zece paturi echipate cu tot ceea ce le trebuie pacienților bolnavi de COVID-19.

În curtea Spitalului Municipal din Medgidia a fost adusă o secție ATI mobilă cu zece paturi, iar încă din prima zi, șapte dintre ele au fost ocupate.

Datorită numărului mare de infectări și a numărului mare de pacienți gravi cu infecția COVID cu formă severă. Am primit de la DSU această unitate mobilă pe care am pus-o în funcțiune împreună cu dumnealor și acum deja avem opt pacienți. Șase sunt deja în unitatea mobilă internați, unul este în Urgență intubat și urmează să ne vină un transfer. Avem opt pacienți în Unitatea Mobilă și 13 în secția ATI a spitalului. Au venit având forme grave și necesitând îngrijiri de Terapie Intensivă”, a declarat Eugen Aglitzoiu, manager Spital Medgidia.

De la Spitalul din Medgidia ambulanțele intervin în toate localitățile limitrofe pentru transferul pacienților grav bolnavi.

Este o pacientă pozitivă la COVID-19, transferată de la spital PNF Palazu către spital Medgidia pentru tratament de specialitate. E într-o stare critică dar stabilă, cu mult oxigen”, spune o asistent.

Secția ATI a spitalului din Medgidia are 13 paturi pentru adulți iar în acest moment toate sunt ocupate. Era nevoie de o suplimentare a acestora din cauza numărului mare de solicitări, mai ales în condițiile în care la fiecare oră ambulantele aduc un caz grav.

Un pacient cu infecție SARS-CoV-2 și mergem cu dumnealui pentru tomografie, pentru CT torace în cadrul infecției SARS-CoV-2”, spune o asistentă.

„Pacienții cu infecție COVID care sunt niște pacienți care necesită foarte multă atenție, foarte mult efort și îngrijiri speciale. Sperăm că o să intrăm într-o săptămână - două pe o pantă descendentă, mai tragem de noi”, a mai declarat Eugen Aglitzoiu, manager Spital Medgidia.

În județul Constanța incidența noilor îmbolnăviri este în scădere, la fel ca-n multe alte județe din țară, dar numărul deceselor rămâne ridicat, nu mai puțin de 20 fiind raportate în ultimele 24 de ore. Rata de incidență a ajuns miercuri la 9,35 la mia de locuitori.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233