Adeverința medicală care dovedea că elevii pot participa la orele de sport a fost eliminată. Nici avizul epidemiologic nu mai este necesar pentru toți elevii

Adeverința medicală care trebuia luată contra cost, în fiecare an, de la medicul de familie pentru a dovedi că elevul poate să participe la orele de educație fizică a fost eliminată, printr-un ordin comun al Ministerelor Sănătății și Educației. Rămâne în vigoare doar scutirea parțială/totală de ore de educație fizică, atunci când elevul nu poate să participe din motive medicale. Anunțul a fost făcut de președintele Patronatului Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoițanu.
"Pentru cei care nu au copii de școală, nu lucrează în domeniu, au deschis mai târziu televizorul etc. - adeverința trebuia luată (contra-cost) an de an de la medicul de familie pentru a dovedi că elevul poate să participe la orele de educație fizică. Acum rămâne în vigoare, așa cum este firesc, doar scutirea parțială/totală de ore de educație fizică, atunci când elevul nu poate să participe la ore din motive medicale", a anunțat medicul Raluca Zoițanu.
"Cabinetul meu
pierde câteva sute de lei, poate puțin peste o mie de lei anual din schimbarea asta legislativă dar nu-mi pare rău deloc! O decizie excelentă!", mai spune președintele Patronatului Medicilor de Familie.
Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au decis, de asemenea, că avizul epidemiologic, pentru care părinții și copiii stăteau la cozi interminabile la ușile cabinetelor medicilor de familie la fiecare început de an școlar, nu va mai fi necesar la fiecare revenire a copiilor din vacanță, ci doar în momentul înscrierii la școală și grădiniță. Practic, un elev va trebui să ducă la școală avizul epidemiologic de intrare în colectivitate doar la momentul înscrierii la clasa pregătitoare, nu și când revine din vacanțele dintre fiecare an școlar, cum se întâmpla până acum.
De asemenea, avizul epidemiologic va fi solicitat și în cazul transferului între unități de învățământ.
sursă foto: medicalonet.com
Eveniment
Social
Externe
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

