Şapte spitale din România, printre care şi în Constanţa, vor primi roboţi pentru a dezinfecta camerele pacienţilor
Şapte spitale din România vor primi roboţi, donaţi de Comisia Europeană, pentru a dezinfecta camerele pacienţilor, sprijinind astfel reducerea şi stoparea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.
Spitale din Bucureşti, Constanţa şi Oradea vor beneficia de capacitatea acestor roboţi de a dezinfecta o cameră de spital de mărime standard într-un timp foarte scurt, de aproximativ 15 minute, prin utilizarea luminii ultraviolete, precum şi de faptul că o singură încărcare a unei unităţi permite dezinfectarea a peste 18 camere, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.
Conform sursei citate, robotul cu nr. 100, din cei 200 achiziţionaţi de Comisia Europeană, este utilizat pentru dezinfecţie la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Alte 6 unităţi urmează să fie livrate în România, în zilele următoare.
Roboţii de dezinfecţie au ajuns sau vor ajunge în curând în 22 de alte state membre UE, în urma interesului manifestat de acestea.
„Obiectivul este de a asigura un mediu steril în spitale fără a expune personalul la riscuri nenecesare. Deoarece este vorba de un proces fizic şi nu unul ce foloseşte dezinfectanţi chimici, acesta este mult mai sigur pentru personalul spitalicesc, având în vedere că acesta nu mai trebuie astfel să mânuiască, transporte sau să depoziteze produse chimice toxice, periculoase sau corozive. Personalul de curăţenie poate opera robotul de la distanţă, prin intermediul unei aplicaţii mobile, iar operaţiunea poate fi iniţiată din exteriorul camerei ce urmează a fi dezinfectată, astfel încât nici un lucrător din domeniul sanitar nu este prezent în timpul procesului”, potrivit sursei menţionate.
Furnizaţi de compania daneză UVD Robots, care a câştigat o procedură de achiziţii publice în regim de urgenţă, roboţii fac parte din efortul Comisiei Europene de a pune la dispoziţia statelor membre echipamente utile şi necesare în gestionarea pandemiei. 12 milioane de euro sunt disponibile, în total, prin intermediul Instrumentului de sprijin de urgenţă, pentru achiziţionarea a peste 200 de roboţi.