Și medicii militari de la Constanța s-au vaccinat. "Este un moment istoric și noi facem parte din el"
Vorbim de angajații Spitalului Modular Militar amenajat pe stadionul Portul. Imunizarea personalului medical este un act de responsabilitate care asigură protejarea lui și continuarea asistenței medicale, în condiții de siguranță, tuturor pacienților.
După ce le-a fost cercetat istoricul medical, personalul de la Spitalul Modular Militar din Constanța s-a vaccinat anti-COVID-19.
"Suntem mândri și onorați că suntem membrii acestei echipe de vaccinare care vine în sprijinul cadrelor medicale din municipiul şi judeţul Constanța, oferind acest centru de vaccinare. Echipa noastră este pregătită", a declarat Carmen Grigore, medic primar epidemiolog Spitalul Militar de Urgență Constanța.
Vaccinarea poate opri pandemia și astfel am putea reveni la normalitate, la o viață socială fără restricții. Aproape toţi medicii din toate unitățile sanitare s-au imunizat în prima fază. Și asta pentru că ei au fost și sunt în prima linie în lupta cu noul coronavirus.
"Pandemia covid-19 ne-a dat tuturor viețile peste cap și ne luptăm cu ea de atâtea luni de zile. Avem acest vaccin și este minunat că putem să îl folosim. Suntem pe poziții la centrul de vaccinare. Noi suntem aici pentru dumneavoastră. Este un moment istoric și noi facem parte din el", a precizat Carmen Grigore.
În perioada următoare, restul dozelor solicitate vor fi livrate de la Centrul național de stocare a vaccinului COVID-19 și de la centrele regionale de depozitare către centrele din județele arondate.