Ministerul Sănătății distribuie ultimele doze de vaccin antigripal achiziționate pentru campania de imunizare gratuită
Ministerul Sănătății finalizează distribuirea dozelor de vaccin antigripal achiziționate pentru campania de imunizare gratuită din acest sezon. Ultimele 540.000 de doze, din cele 3 milioane, urmează să ajungă marți, 8 decembrie și miercuri, 9 decembrie, la Direcțiile de Sănătate Publică, iar ulterior în cabinetele medicilor de familie. Aceste sunt destinate persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, transmite Agerpres.
În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravidele.
Campania se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Repartiţia dozelor de vaccin către Direcţiile de Sănătate Publică s-a realizat în mai multe etape, începând cu data de 14 septembrie, aminteşte ministerul, citat de Agerpres.
Până la data de 29 noiembrie, au fost vaccinate 864.796 de persoane din categoriile la risc, conform monitorizărilor realizate de INSP.
Până în prezent, a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat cu laboratorul. Nu s-a înregistrat niciun deces confirmat cu virus gripal, menționează sursa citată.
Sursă foto: economica.net