dobroge.tv

Live

CRIZĂ ÎN SISTEMUL SANITAR

CONSTANȚA. Spitalul Județean are nevoie de personal medical: asistenții și infirmierii, la mare căutare

03 decembrie 2020
Publicitate

Personalul medical infectat cu noul coronavirus și volumul tot mai mare de muncă sunt două dintre motivele care au dus la angajări la Spitalul Județean de Urgență din Constanța. Este nevoie de asistenți medicali, de infirmiere și alte categorii de personal auxiliar. Angajările se fac fără concurs.

Rând pe rând, unitățile medicale din județul Constanța cad pradă presiunii pandemiei. Medicii sunt epuizați, locurile din spitale sunt ocupate unul câte unul, iar paturile ATI se ocupă imediat după ce au fost eliberate, urmare a unui deces COVID. Spitalul Județean de Urgență din Constanța nu este unitate destinată tratării noului coronavirus. Dar asta nu înseamnă că personalul medical de aici sau pacienții care ajung în instituție sunt feriți. Medicii spun că efortul din această perioadă este enorm. Mai ales că unii dintre ei au asigurat activitatea și spitale COVID, care, în plină criză sanitară, se confruntă cu o lipsă de personal.

Avem un volum de muncă care s-a triplat, poate chiar mai mult. Trebuie să ne împărțim în îngrijirea pacienților COVID, pacienții de Terapie Intensivă nonCOVID, care sunt la fel de mulți ca și înainte de pandemie. Activitatea de la blocurile operatorii trebuie menținută și este nevoie de resursă umană și este foarte multă muncă”, declară Adina Gherghinoiu, medic primar ATI.

Iar tot mai mulți angajați ai spitalului ajung să se infecteze. La sfârșitul lunii noiembrie, de pildă, situația de la cel mai mare spital de stat din județ era dramatică.

Sunt foarte multe cadre care s-au îmbolnăvit, de pe varii secții. Avem peste 100 de persoane, personal medical COVID pozitiv”, declară doctor Ioan Tiberiu Tofolean, manager SCJU Constanța.

Infectarea personalului înseamnă cadre lipsă în spital, lucru de care reprezentanții unității sunt conștienți. Tocmai de aceea s-au luat și măsuri.

Cea mai mare unitate sanitară publică din județul Constanța face angajări în această perioadă. Este nevoie, printre altele, de asistenți medicali și infirmiere în condițiile în care personalul de aici are nevoie, de la o zi la alta, de tot mai mult ajutor.

Este un mare deficit, am și scos la concurs posturi de asistente și așa mai departe ca să suplinim acest deficit de personal. Problema nu este spațiul aici, este personalul”, mai spune doctor Ioan Tiberiu Tofolean, manager SCJU Constanța.

De la începutul pandemiei, la Spitalul Județean au fost ocupate în jur de 150 de posturi, fără concurs. Iar în aceste zile sunt vacante alte aproximativ 30.

Sunt posturi care se ocupă pe perioadă determinată, ele fiind valabile încă 30 de zile maxim de la încetarea stării de alertă”, declară Crina Kibedi, purtător de cuvânt SCJU Constanța

Prima etapă a interviului a avut loc joi, 3 decembrie, iar a doua este programată vineri, 4 decembrie. Rezultate selecției vor fi făcute publice săptămâna viitoare.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233