Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă: Aproape 2.000 de studenți voluntari, dintre care 720 deja repartizați

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, marţi, 24 noiembrie, că aproape 2.000 de studenţi s-au înscris pentru a deveni voluntari alături de cadrele medicale din prima linie, iar 720 au fost deja repartizaţi în 25 de judeţe.
„Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 197/18.11.2020 privind unele măsuri în domeniul asistenţei medicale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astăzi, 24 noiembrie 2020, au fost semnate primele ordine de repartizare a studenţilor voluntari care se vor alătura cadrelor medicale aflate în prima linie responsabile în continuarea îngrijirilor medicale care se impun pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus”, a transmis DSU.
Sursa citată a precizat că, datorită Consiliului Naţional al Rectorilor şi al conducerii Universităţilor şi Facultăţilor de Medicină, în ultimele șase zile de la aprobarea noii Ordonanţe s-au înscris, în mod voluntar, 1.992 de studenţi, dintre care, 720 au fost repartizaţi deja, în primă etapă, în 25 de judeţe.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că în perioada următoare vor fi semnate alte ordine de repartizare a studenţilor voluntari în mai multe unităţi sanitare din ţară.
Sursă foto: Express de Banat
Eveniment
Social
Externe
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

