Athletic, start în Cupa României
După fetele de la Phoenix CSU Simona Halep, în acest weekend și băieții de la Athletic Neptun vor debuta oficial în noul sezon competițional. Constănțenii vor juca timp de cinci zile la Oradea, în turneul preliminar al Cupei României la baschet masculin.
După o amânare cu aproape trei săptămâni din cauza cazurilor de coronavirus și șapte luni de la ultimul meci oficial, noul sezon în baschetul masculin va debuta duminică seară cu primele confruntări de la turneele premilinare de calificare în Final Eight-ul Cupei României.
Reprezentanta Constanței în această competiție, BC Athletic Neptun, a fost repartizată în grupa B, singura alcătuită din cinci formații, alături de CSU Oradea, Steaua București, SCM Craiova si CSM Miercurea Ciuc.
În primul meci, elevii lui Alexandru Olteanu vor întâlni duminică, de la ora 20, pe SCM Craiova. După această confruntare, constănțenii vor avea o zi de pauză, urmând ca de marți și până joi să întâlnească celelalte trei formații din grupă.
Celelalte două turnee din faza grupelor preliminare ale Cupei României la baschet masculin se dispută în Arena de Baschet din București, respectiv în Sala Sporturilor „Transilvania” din Sibiu.
Ținând cont de sistemul competițional, în Final 8 Cupei României la baschet masculin se vor califica primele două clasate din fiecare serie preliminară, precum și cele mai bune două echipe de pe locurile 3.
Toate partidele din cadrul turneelor preliminare de calificare se dispută cu respectarea normelor prevăzute în Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății, precum și a regulilor impuse prin Protocolul medical al Federației Române de Baschet.