Rally Raid-ul prinde viteză la Constanța
Pasionații sporturilor cu motor din Dobrogea numără zilele rămase până la startul ultimului eveniment major dedicat rally raid-ului organizat în acest an în județul Constanța. „4V Rally Raid Constanța - România”, competiția internațională dedicată practicanților acestui sport din țară și de peste hotare, va debuta joi, 9 noiembrie, în parcarea Hotelului Oxford.
Aici va fi amenajat parcul tehnic al întrecerii, unde constănțenii, dar și turiștii aflați pe Litoral, vor putea admira bolizii de zeci de mii de euro și cu sute de cai putere sub capotă care se vor întrecere pe durata celor două zile. Tot aici spectatorii vor putea asista la inspecția tehnică obligatorie pe care trebuie să o treacă fiecare vehicul înscris în concurs, precum și la reglajele pe care și le fac piloții înainte de startul în competiție.
Potrivit calendarului, sâmbătă și duminică sunt programate cele două etape de concurs, startul urmând să fie dat de dimineață, la ora 09.00.
Duminică, după calcularea tuturor timpilor, a penalizărilor, soluționarea eventualelor contestații și stabilirea clasamentelor finale, va avea loc decernarea premiilor și ceremonia de închidere a competiției. Traseul de concurs traversează nu mai puțin de 24 de UAT-uri din zona de nord a județului Constanța. El cuprinde porțiuni de drumuri agricole, drumuri forestiere, porțiuni cu nisip, treceri de vaduri sau zone împădurite.
Proiectul „4V Rally Raid Constanța - România” este realizat de către Asociația Club Sportiv 4V Motorsport cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Federația Română de Automobilism Sportiv și Federația Română de Motociclism.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

