FC Farul Constanța merge după puncte la Chiajna
După o săptămână în care a suferit o înfrângere pe teren propriu și s-a calificat cu emoții în șaisprezecimile Cupei României, FC Farul vrea să se revanșeze în fața suporterilor cu o victorie mâine la Chiajna. Constănțenii evoluează contra Concordiei în etapa a noua a Ligii a doua la fotbal iar singurul obiectiv este victoria pentru a-i menține în apropierea plutonului fruntaș.
FC Farul nu își mai permite pași greșiți în Liga a doua dacă speră să prindă un loc în play-off-ul campionatului. Cu doar o victorie în ultimele cinci etape, constănțenii au pierdut mult din viteza cu care au pornit în acest sezon, astfel că nevoia de puncte este mare la malul mării. Mai grav este că nici terenul propriu nu îi mai ajută, unde anul trecut erau extrem de redutabili.
Tocmai din aceste motive, partida de sâmbătă, contra Concordiei Chiajna este tratată numai cu gândul la victorie. În plus de asta, un succes contra ilfovenilor ar mai readuce entuziasmul în rândul suporterilor, mai ales că echipa nu a convins nici în turul patru al Cupei României, acolo unde a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Axiopolis Cernavodă.
„Un meci foarte important pentru noi, dar și pentru Chiajna. Ei sunt într-o situație mai critică decât a noastră pentru că au jucat opt meciuri până acum. Au un meci în plus, au mai puține puncte decât noi, au nouă puncte și cred că și ei, ca și noi își doresc să obțină Victoria. Va fi un meci interesant pentru că un rezultat de egalitate nu avantajează pe nimeni și sunt convins că ambele echipe vor face tot ce ține de ele ca să câștige această partidă”, declară Ianis Zicu, antrenor FC Farul.
„Avem nevoie mare de aceste puncte pentru că obiectivul nostru este clasarea în play-off. Și nu contează cu cine jucăm sau cât de obosiți suntem sau că jucăm din trei în trei zile sau că jucăm la șase zile. În capul nostru trebuie să fie doar că trebuie să intrăm pe teren, să dăm tot ce putem, ce avem mai bun și să luăm cele trei puncte”, spune Dan Panait, jucător FC Farul Constanța
Înaintea acestei etape, FC Farul ocupa poziția a 11-a a clasamentului, cu zece puncte după șapte meciuri jucate. De partea cealaltă, Concordia este un loc mai jos, cu nouă puncte, însă o partidă în plus disputată.
Concordia Chiajna-FC Farul Constanța, contând pentru etapa a noua a Ligii a doua, se dispută sâmbătă dimineață, cu începere de la ora 11.30.