Hagi le-a dat liber jucătorilor săi
Învingător în fața lui Dinamo în etapa a zecea a Superligii, Gheorghe Hagi a revenit la sentimente mai bune față de jucătorii săi. „Regele“ le-a permis acestora mai multe zile de repaus după programul încărcat pe care l-au avut până acum, anunțând că în partida din cupă va miza mai mult pe rezerve. În urma victoriei de viner, Farul a urcat până pe locul 9, cu 12 puncte în 9 meciuri jucate.
Farul Constanța a întrerupt seria neagră în care a intrat în ultimele săptămâni. „Marinarii“ au învins vineri seară pe Dinamo București, pe Arcul de Triumf, cu scorul de 2-0 și au bifat al patrulea succes stagional. Acest lucru l-a făcut pe Hagi să revină la sentimente mai bune față de elevii săi și să le acorde mai multe zile de pauză. În aceste condiții, pentru meciul de cupă, Hagi a anunțat că va miza pe jucătorii care au evoluat mai puțin în acest sezon, dar și pe fotbaliștii care au fost transferați în această vară, dar sunt încă în proces de integrare.
În primul meci din faza grupelor Cupei României, Farul Constanța va evolua în deplasare, pe terenul celor de la FC Voluntari. Ilfovenii nu traversează deloc o perioadă fastă, ajungând la nu mai puțin de șase meciuri consecutive fără victorie, din care cinci au fost înfrângeri.
Partida este programată să se dispute marți seară, cu începere de la ora 18 și 30 de minute. „Marinarii“ fac parte din grupa D a Cupei României, din care mai fac parte, pe lângă FC Voluntari, UTA Arad, FC Tunari, Universitatea Craiova și Gloria Buzău