dobroge.tv

Live

CSM, înfrângere fără replică în Europa

28 august 2023
Publicitate

CSM Constanța a început cu o înfrângere prima aventură europeană din istoria clubului. Câștigătoarea Cupei României a pierdut aseară prima manșă a turului preliminar pentru calificarea în grupele European League, contra spaniolilor de la Granollers.cu scorul de 29 la 27. Constănțenii nu dezarmează și speră să întoarcă soarta calificării în returul de peste o săptămână, ce va avea loc în deplasare.

CSM Constanţa nu a reușit surpriza în preliminariile European League și a fost învinsă duminică seară de echipa spaniolă Granollers cu scorul de 29-27. La pauză, avantajul de pe tabelă a fost tot de două goluri în favoarea oaspeților, care au părut că dețin în permanență controlul partidei disputată în Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța.

De altfel, oaspeţii, care sunt finaliştii ediţiei trecute a competiţiei, au avut unele momente în care au condus chiar și cu cinci goluri, însă constănțenii au reușit să revină și să se apropie de fiecare data. Insuficient însă, pentru că victoria a revenit în cele din urmă spaniolilor Asta și din cauza faptului că formația de pe litoral a acuzat o oboseală accentuată după startul de sezon în întrecerea internă.

„Nu mi-am recunoscut băieții în apărare. Noi avem o apărare foarte bună, foarte agresivă. Am fost foarte moi, probabil am plătit tribut celor două meciuri în 24 de ore cu cele mai bune echipe din România la București, deplasare de 10 ore la Sighișoara dus-întors, am stat 24 de ore în autocar, probabil dina ceastă cauză nu i-am văzut proaspeți, asta vreau să zic. Pentru că-i lipsă de agresivitate, de contact, nu au putut să dea din picioare exact cum dădeau înainte, nu au alergat cum trebuie pe faza a doua și asta m-a obligat să ies avansat pentru că orice atac al lor era gol. Și atunci trebuia să fac ceva. Ca antrenor tu trebuie să faci orice. Nu merge, poate poate revitalizezi și îi scoți din amorțeală. Pentru că i-am văzut. Voiau, dar nu puteau, asta am simțit. Nu erau ok fizic”, a declarat George Buricea, antrenor CSM Constanța.

Ne așteptam la mai mult din partea noastră, parcă nu ne-a ieșit nimic. Până în minutul 45-48 nu am jucat ceea ce am pregătit. Nu ăsta e jocul nostru, nici în atac nici în apărare, asta e clar. Ei au avut un portar în zi mare, foarte inspirat. Nu știu ce să zic. Trebuie să privim cu speranță, să ne antrenăm săptămâna ce vine, să facem vizionare. Nu avem altă șansă decât să sperăm și să murim pe teren în Spania pentru că sunt două goluri. Nu e extraordinar de greu. Trebuie să credem că-i putem învinge și vedem ce va fi”, a declarat Ionuț Nistor, CSM Constanța.

În ciuda faptului că au pierdut manșa disputată pe teren propriu, constănțenii speră să întoarcă soarta calificării chiar în Spania și să facă pasul în grupele competiției.

Chiar cred și sper pentru că am o săptămână să-i refac și probabil vom arăta mai proaspeți acolo, pentru că, dacă suntem sinceri cu noi, cât ai vrea, nu ești din fier”, a mai declarat George Buricea, antrenor CSM Constanța.

Manşa secundă se va juca pe 2 septembrie, la Granollers, iar câştigătoarea dublei se va califica în grupele competiţiei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233