Atacanții Viitorului Constanța, marcatori și la echipa națională de tineret
Gheorghe Hagi are toate motivele să fie bucuros după victoria naționalei sub 21 de ani a României, reușită aseară în fața Maltei. Doi dintre jucătorii Viitorului care au fost convocați pentru această partidă și-au trecut numele pe lista marcatorilor în victoria cu 4-1 obținută de tricolorii mici.
Alexandru Mățan a fost cel care a deschis scorul pentru naționala sub 21 de ani a României în partida contra Maltei, din preliminariile Campionatului European de tineret de anul viitor.
Jucătorul lui FC Viitorul a luat o acțiune pe cont propriu în marginea careului și, după o serie de driblinguri, a șutat balonul pe lângă portarul advers.
George Ganea, colegul său din atacul lui FC Viitorul, și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor 20 de minute mai târziu. El a înscris golul de 3-0 după o pasă excelentă dată de Dennis Man și și-a trecut astfel în cont prima reușită în tricoul naționalei de tineret a României.
După revenirea de la cabine, jocul tricolorilor a scăzut în intensitate pe fondul schimbărilor făcute de Mihai Stoichiță, astfel că partida s-a încheiat cu victoria României, cu scorul de 4-1.
Din lotul pentru partida de aseară au mai făcut parte și alți doi jucători de la FC Viitorul, Virgil Ghiță și Radu Boboc, însă aceștia au fost menajați din cauza unor probleme medicale.
După victoria în fața Maltei, în clasamentul grupei a opta de calificare la Campionatul European de tineret de anul viitor, România este pe locul al doilea cu 19 puncte, în timp ce Danemarca este liderul, cu 25 de puncte, și și-a asigurat prezența la turneul final.
În aceste condiții, pentru a se califica la Campionatul European de anul viitor de pe poziția a doua, naționala de tineret a țării noastre trebuie să câștige meciul cu Danemarca, programat la 17 noiembrie, la Ploiești.