Alibec, cel mai bun jucător al Farului
Considerat de mulți cel mai bun jucător din lotul Farului în acest sezon, Denis Alibec a trăit la intensitate maximă partida cu FCSB. Din păcate pentru el, din cauza cartonașului roșu primit în partida precedentă, cu Universitatea Craiova, atacantul nu și-a putut ajuta colegii din teren, însă a trăit alături de ei fiecare secundă a meciului.
„E un vis devenit realitate. Cred că Constanța avea nevoie de acest lucru și acum așteptăm să vină cât mai multă lume alături de sport, de fotbal și am demonstrat că se poate să fii campion. Mă bucur, le mulțumesc. Eu pe unde am fost mereu am dat totul pe teren, mai ales acum că sunt acasă încerc să fac tot posibilul să câștig meciurile ți să-mi ajut echipa. Sper ca și orașul Constanța să aprecieze ce a făcut domnul Hagi, ce am făcut toți și să fie alături de el pentru că știe ce face și dacă o să fie acest oraș alături de el, va realiza lucruri extrem de mari. Nu știu, să vedem, poate mă vinde domnul Hagi, nu știu, să vedem. Vedem acum după campionat. Vom discuta și vedem ce va fi”, a declarat Denis Alibec, Farul Constanța.
Denis Alibec a revenit la Farul în vara anului trecut, iar în acest sezon a înscris 14 goluri, fiind cel mai bun marcator al lui Gheorghe Hagi.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

