Fazza și-a confirmat statutul de favorită
Campionatul Mondial dedicat bărcilor cu motor de mare viteză și-a consumat weekendul trecut un nou episod. De data aceasta gazdă a fost Porto degli Argonauti din regiunea Basilicata, din sudul Italiei, unde mii de spectatori au luat cu asalt malurile portului pentru a asista la spectaculoasa întrecere. Etapa a fost dominată de echipajul Fazza, din Emiratele Arabe Unite, care a profitat de problemele cu care s-au confruntat britanicii de la Team GB și a preluat conducerea ierarhiei la general. Următoarea rundă este programată chiar la Constanța, la mijlocul lunii iunie.
Fazza își confirmă din plin statutul de favorită la câștigarea ediției din acest an a Campionatului Mondial XCAT dedicat bărcilor cu motor de mare viteză. După o primă cursă abandonată în urmă cu o săptămână la Fiumicino și o victorie în cea de a doua întrecere, echipajul din Emiratele Arabe Unite a dominat categoric etapa secundă a campionatului, desfășurată în Porto degli Argonauti din regiunea Basilicata, din sudul Italiei. Nadir Bin Hendi și coechipierul său au profitat și de problemele tehnice cu care s-au confruntat pe durata întregului weekend britanicii de la Team GB, liderii clasamentului general, și, grație celor două victorii de sâmbătă și duminică, i-au depășit pe aceștia din urmă în fruntea ierarhiei.
„În primul rând aș vrea să mulțumesc echipei (n.r. Fazza Team), Înălțimii sale Șeicul Hamdan pentru că ne-a oferit această oportunitate de a pune numele pe această barcă, ceea ce este o mare onoare pentru noi. În al doilea rând, echipajul a făcut o treabă fantastică și ne-a pregătit barca pentru cursă. Am muncit cu toții din greu, în special pentru pole-position”, a declarat Nadir Bin Hendi, Fazza.
După această etapă, Campionatul Mondial XCAT dedicat bărcilor cu motor de mare viteză va lua o pauză de aproape o lună, timp în care toate echipele vor putea să își pună la punct ambarcațiunile de concurs. Următoarea rundă este programată să aibă loc în premieră absolută la Constanța, pe lacul Siutghiol, în perioada 16-18 iunie.