O nouă săptămână plină pentru sportivii CSM Constanța: programul evenimentelor
Se anunță o nouă săptămână plină de meciuri pentru echipele CSM Constanța.
Baschet juniori
Baschetbaliștii U18 evoluează la Turneul Final al Campionatului Național, în perioada 3-7 Mai, la Arena RomSilva din capitală. Băieții antrenați de Bogdan Ivanovici, Mario Takacs-Sixt și Vladimir Mihai s-au calificat la Turneul Final cu 16 victorii în tot atâtea meciuri, iar acum se duelează cu cele mai bune echipe din România pentru titlul național. După 77-82 cu CSO Voluntari și o victorie cu U-BT Cluj-Napoca, CSM Constanța va juca în Grupa B cu Steaua București.
Baschetbaliștii U13 participă, în weekend, la Turneul 1 din Faza a III-a a Campionatului Național. Meciurile Grupei a VI-a, din care face parte CSM Constanța, se desfășoară la Zănești - Piatra Neamț. Băieții noștri vor juca trei meciuri. Sâmbătă, 6 Mai, de la ora 12.30, cu ABC Laguna Negru București, și de la ora 19.00 cu ACS Petras Neamț Piatra Neamț, și Duminică, 7 Mai, de la ora 10.45, cu CSȘ Unirea Iași.
Ciclism
Sportivii secției de ciclism CSM Constanța iau startul la Turul Municipiului Deva, Ediția a XI-a. Matei Paris și Mihnea Harasim vor participa, în weekend, la competiția Open din județul Hunedoara, unde vor fi însoțiți de antrenorul Filip Grigorescu. Concursul de ciclism pe șosea programează proba de Contratimp Individual, Sâmbătă, 6 mai, de la ora 11.00, și pe cea de Fond, Duminică, 7 Mai, de la ora 11.00.
Natație
Înotătorul Alex Stoica participă, în perioada 5-8 Mai, la Acropolis Swim Open, concurs găzduit de capitala Greciei, Atena. Sportivul CSM Constanța va concura în probele de 50m liber și 100m liber. Alex Stoica este însoțit la Atena de antrenorul Eduard Câșlaru.
Volei cadete
Voleibalistele cadete CSM Constanța evoluează la Turneul Final Elita 2022/2023, în perioada 3-7 Mai, la Timișoara. Cele mai bune 6 echipe din țară luptă pentru medalii, iar fetele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu sunt prezente în elita națională. După 1-3 cu CSM București, echipa noastră are meciuri cu: CSȘ2 Can & Power București, Joi, 4 Mai, de la ora 11.00, CSȘ Bega Timișoara, Vineri, 5 Mai, de la ora 16.00, CSV Craiova, Sâmbătă, 6 Mai, de la ora 11.00,
Volei seniori
Voleibaliștii CSM Constanța revin la Sala Sporturilor, pentru un meciul 2 al confruntării cu Știința Explorări Baia Mare, din Play-Off-ul Diviziei A1 – locurile 7-8. După ce au cedat în Maramureș, scor 1-3, în primul meci, băieții antrenați de Răzvan Parpală pregătesc revanșa, pentru a duce disputa pentru locul 7 în decisiv. Echipa noastră are nevoie de victorie și decât mai mulți suporteri alături. Sâmbătă, 6 mai, de la ora 18.00!
Handbal seniori
Handbaliștii CSM Constanța încheie sezonul 2022/2023 din Liga Zimbrilor cu un meci acasă, contra celor de la CSM Odorheiu Secuiesc. Cu medaliile de bronz asigurate, băieții antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu fac o ultimă pregătire înainte de participarea, în weekendul viitor, la Final 4 Cupa României. Ultimul meci la Sala Sporturilor este Vineri, 5 Mai, de la ora 17.30!
Handbal juniori
Juniorii I CSM Constanţa joacă două meciuri în trei zile în Grupa Valoare 2 a Campionatului Național. După 48-40 cu CSS Târgoviște, băieții antrenați de Enis Murtaza și Denis Ali vor întâlni pe CSM București, Sâmbătă, 6 Mai, de la ora 14.00, la Sala Sporturilor.
Juniorii II CSM Constanța au jucat în Grupa Valoare 2, Joi, 4 Mai, de la ora 11.30. Elevii lui Ionuț Pușcașu s-au impus cu CSȘ Târgoviște.
Șah
Șahiștii CSM Constanța au șansa unei întâlniri cu marele Gary Kasparov! Tudor Henry Edward și Maria Toma au fost selecționați pentru simultanul organizat la
București, cu participarea fostului campion mondial. Vineri, 5 Mai, de la ora 15.30.
Rugby juniori
Rugbiștii CSM Constanța evoluează în acest weekend în Campionatul Național U18, contra celor de la CSU CSR RC Cristian Săcele. Meciul se va juca pe stadionul Flacăra Năvodari. Duminică, 7 Mai, de la ora 10.00.
Liderii sezonului regular, Rugbiștii U20 vor juca tot pe teren propriu, contra celor de la CSS CSA Steaua. Meciul se va disputa pe stadionul Flacăra Năvodari. Duminică, 7 Mai, de la ora 13.00.
Lupte
Luptătorii CSM Constanța participă în perioada 4-7 Mai la Campionatul Balcanic rezervat categoriilor de vârstă U15 și U17. Competiția are loc în Grecia.
Sursă foto: CSM Constanța