dobroge.tv

Live

Start în Campionatul Mondial de Powerboating

01 mai 2023
Publicitate

Toții ochii pasionaților de sporturi cu motor au fost ațintiți în acest weekend spre Italia, acolo unde a debutat ediția 2023 a Campionatului Mondial de Powerboating. În prezența a câtorva mii de spectatori care au umplut malurile Portului Fiumicino din Italia, britanicii de la Team GB au câștigat prima cursă, în timp ce favoriții gazdelor au terminat doar pe trei. La eveniment a luat parte și o delegație din România, compusă din președintele Federației Române de Yachting, Alexandru Micu , și Andrei Talpeș, directorul general al CSM Constanța, care se vor ocupa la mijlocul lunii iunie de organizarea la Constanța a celei de-a treia etape a Campionatului Mondial de Powerboating.

Ediția din acest an a Campionatului Mondial de Powerboating UIM XCAT a debutat în mod oficial weekendul trecut, duminică fiind organizată prima cursă a sezonului. Evenimentul a avut loc în portul italian Fiumicino, unde mii de fani ai sporturilor cu motor au luat cu asalt malurile pentru a putea asista la spectaculosul eveniment.

Startul a fost dat chiar de către președintele UIM, dr. Raffaele Chiulli, după care miile de cai putere ale motoarelor s-au dezlănțuit pe apele mării Tireniane. Așa cum era de așteptat, cursa a avut toate ingredientele necesare pentru a ține cu sufletul la gură pasionații sporturilor cu motor. Bătălia pentru primul loc s-a dat între echipa GB și suedezi de la Swecat. 

În cele din urmă, Scott Williams și Martin Campbell au trecut primii linia de finish, spre marea bucurie a întregii echipe britanice. Consulbrokers, compusă din Alfredo Amato și Luca Betti, a ocupat locul trei pe podium.

La prima cursă din ediția 2023 a Campionatului Mondial de Powerboating a participat și o delegație românească, alcătuită din Andrei Talpeș, directorul general al CSM Constanța, și Alexandru Micu, președintele Federației Române de Yachting. Cei doi au luat astfel contact pe viu cu întrecerea și au obținut toate detaliile organizatorice, astfel încât etapa care va fi organizată la Constanța la mijlocul lunii iunie să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Potrivit calendarului Campionatului Mondial de Powerboating UIM XCAT, etapa de la Constanța va avea loc în weekendul 16-18 iunie.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233