Farul s-a desprins în fruntea clasamentului
Start lansat pentru Farul Constanța în play-off-ul Superligii la fotbal. „Marinarii“ s-au distanțat la două puncte în fruntea clasamentului după ce ieri au învins la Ovidiu pe Sepsi cu scorul de 2-1. Formația de pe litoral a profitat astfel de remizele înregistrate în celelalte partide disputate în această fază și a mai făcut un pas important spre titlul de campioană. Superliga intră în pauză pentru următoarele două săptămâni, pentru a face loc acțiunilor echipelor naționale.
Învingătoare în ambele partide disputate în sezonul regular, Farul Constanța a pornit cu prima șansă la victorie și în prima etapă a play-off-ului Superligii, contra lui Sepsi Sfântu Gheorghe.
Presiunea pusă de elevii lui Gheorghe Hagi a dat rezultate la jumătatea primei reprize, când Grameni a deschis scorul pentru „marinari“. La nici un minut după revenirea de la cabine, Farul și-a dublat avantajul de pe tabelă după un nou gol înscris de Mazilu, cel mai în formă atacant al constănțenilor.
Contrar cursului jocului, covăsnenii au redus din diferență cu o jumătate de oră înaintea ultimului fluier. Din acel moment, în mod inexplicabil, „marinarii“ au cedat inițiativa oaspeților și au trăit periculos până la final.
Din fericire pentru Gheorghe Hagi, s-a încheiat 2-1 pentru Farul, care s-a desprins în fruntea clasamentului după cele două remize înregistrate în celelalte partide din prima etapă a play-off-ului.
În urma partidelor disputate în prima etapă a play-off-ului, Farul a ajuns la 35 de puncte, cu două mai multe decât principala urmăritoare, campioana CFR Cluj. Podiumul este completat de FCSB, care are doar 30 de puncte. După această etapă, Superliga va lua o pauză de aproape două săptămâni pentru a face loc acțiunilor echipelor naționale.
În următoarea rundă, la începutul lunii aprilie, Farul Constanța va evolua în deplasare, pe terenul lui Rapid București.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

