dobroge.tv

Live

Hagi versus Sabău

02 martie 2023
Publicitate

Farul Constanța merge în acest sfârșit de săptămână la Cluj cu gândul la victoria cu numărul 19 în Superligă. Lideri absoluți în campionat, „marinarii” vor întâlni pe Universitatea cu gândul numai la seria bună de până acum, pe care vor să o continue până la finalul sezonului regulat. De partea cealaltă, „ardelenii” joacă și ei tot la victorie, chiar dacă sunt ieșiți din cursa pentru play-off. Scopul lor este însă acumularea de cât mai multe puncte, tocmai pentru a nu avea emoții în lupta pentru menținerea în Superligă.

Farul Constanța încheie vineri seară o săptămână foarte încărcată, în care a trebuit să joace nu mai puțin de trei partide. Învingători în primele două din acestea, elevii lui Gheorghe Hagi vor să scoată maximum și din confruntarea care urmează, de pe terenul Universității Cluj.

La prima vedere, acest obiectiv pare ușor de realizat, în contextul în care ardelenii au ieșit din cursa pentru play-off. În ciuda acestui aspect, venirea lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică a adus o schimbare în atitudinea jucătorilor, iar acest lucru se vede prin parcursul din ultima perioadă al echipei. Universitatea este neînvinsă de patru etape, înregistrând două victorii și două remize.

În primul rând, la U Cluj de când a venit Nelu Sabău a adus o disciplină, din ce am văzut eu din analiză, e o echipă care absoarbe bine orice sistem, disciplinată în teren, aât cu patru cât și cu trei fundași. Deci, o echipă care face ambele faze. De cât îl cunosc eu pe Neluțu, a fost unul dintre cei mai serioși jucători care au fost cât am fost la echipa națională și care era un mijlocaș foarte bun, foarte talent, îi plăcea foarte mult să facă ambele faze foarte bine, așa cred eu că echipa lui acum e o oglindă a lui, a adus Clujul în postura asta. Cred eu că ne va aștepta un meci greu”, a declarat Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța.

Înaintea acestei partide, care face parte din penultima etapă a sezonului regulat, Farul Constanța este liderul absolut al clasamentului, cu 61 de puncte obținute în 28 de etape. De partea cealaltă, Universitatea Cluj este doar pe locul 11, cu doar 31 de puncte. Partida este programată să se joace vineri seară, cu începere de la ora 20.00.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233