Alibec are planuri mari pentru 2023
Revenit la Farul Constanța în vara acestui an, Denis Alibec are parte până acum de un sezon de excepție. Se află cu formația de pe litoral în fruntea clasamentului Superligii și este al doilea marcator a campionatului. În prag de sfârșit de an, atacantul și-a făcut bilanțul sezonului disputat până acum și a explicat și motivele pentru care a ales să se „întoarcă” acasă. De asemenea, el nu a uitat nici de fanii constănțeni, cărora le-a transmis un mesaj de final de an.
„A fost un an reușit, să zic așa, în mare parte în a doua parte a anului. Vreau să rămân la același nivel, să mă pregătesc în continuare și să încep anul la fel de bine. Lui îi place să câștige mereu. Are o mentalitate de învingător și de-aia am ales să vin aici pentru că, după cum am mai spus, m-am săturat să joc la echipele de la retrogradare prin alte țări. Așa că am revenit aici și îmi place să mă bat la campionat. Le urez sărbători fericite, să fie sănătoși și să fie în număr cât mai mare alături de noi”, a declarat Denis Alibec, Farul Constanța.