Victorie scăpată printre degete
HC Dobrogea Sud a scăpat printre degete o victorie de răsunet la cel mai important meci din istoria clubului. Constănțenii au terminat la egalitate aseară confruntarea cu vicecampioana Portugaliei, Sporting Lisabona, contând pentru prima manșă a turului doi preliminar al EHF European League. Soarta calificării în grupe se va decide peste o săptămână, la Lisabona.
Așa cum era de așteptat, confruntarea dintre HCDS și Sporting Lisabona a fost una echilibrată aproape toată durata ei. În prima repriză cele două echipei au mers cap la cap, însă la pauză oaspeții au intrat cu avantaj de două goluri, scor 16 la 14. După revenirea de la cabine, constănțenii au părut mai determinați în a obține victoria, astfel că au recuperat handicapul și apoi s-au desprins pe tabela de marcaj, având în minutul 43 chiar și patru goluri avans. Din păcate pentru ei, efortul depus și-a spus cuvântul, iar handbaliștii lui Sporting au recuperate la rândul lor diferența pentru ca la final tabela să indice egalitate, scor 27 la 27.
„Am avut o repriză a doua foarte bună, pe care am câștigat-o cu 13-11. Am condus și la 4 goluri, însă Sporting a revenit și a preluat conducerea, dar băieții noștri au avut puterea unei noi reveniri pe final. Am avut momente în care ne-am apărat perfect și sigur putem să repetăm un joc cel puțin la fel de bun și în retur. Am arătat că se poate și că merităm să ajungem în grupe. Totul se joacă la Lisabona!“, au notat pe pagina oficială de facebook conducătorii de la HC Dobrogea Sud.
Manşa retur va avea loc la 29 septembrie, la Lisabona, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica în grupele competiţiei. Tot marţi seară, Potaissa Turda a remizat și ea, scor 35-35, în meciul cu echipa franceză Fenix Toulouse, în prima manşă din turul secund al EHF EL.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

