dobroge.tv

Live

Farul, victorie norocoasă la Sfântu Gheorghe

10 octombrie 2022
Publicitate

Farul câștigă și când joacă mai puțin bine. „Marinarii” au bifat ieri a noua victorie din actuala ediție de campionat, după 1-0 pe terenul lui Sepsi, și s-au distanțat la cinci puncte de Rapid București, ocupanta locului secund. Este primul succes obținut de Gheorghe Hagi la Sfântu Gheorghe, care speră să găsească rapid soluțiile pentru ca astfel de prestații să nu se mai repete.

Obișnuiți să își controleze adversarii, elevii lui Gheorghe Hagi s-au văzut dominați categoric în startul partidei cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din etapa a 13-a a Superligii. Numai norocul și o intervenție providențială a lui Aioani au făcut ca tabela să rămână neschimbată, în condițiile în care gazdele au trimis balonul în transverală în minutul 2 al meciului. Dar cum ocaziile se răzbună, cea care a punctat pe tabela de marcaj a fost Farul, prin Louis Munteanu, care a bifat astfel al treilea gol stagional.

În startul actului secund, covăsnenii au trecut din nou pe lângă gol, însă încă o dată Aioani a providenția. Mingea avea să intre în cele din urmă în poarta Farului cu cinci minute înainte de final, însă golul a fost anulat pe motiv e offside după consultarea VAR-ului.

S-a încheiat 1-0 pentru Farul, care bifează primul succes pe terenul lui Sepsi Sfântu Gheorghe la capătul unui meci care nu l-a mulțumit deloc pe Gheorghe Hagi.

Fericit, n-am cum să nu fiu fericit pentru că avem foarte multe puncte. Victorie în deplasare, la Spesi, unde am întâlnit cel mai bun adversar până în momentul de față, din Prima Ligă. Ne-au pus în dificultate foarte mult, noi nu am făcut un meci, doar anumite momente în care am reușit să facem acea presiune în jumătatea adversă foarte bună, unde am luat mingii și momente puține unde chiar am și macat. În rest am suferit foarte mult, de la început până la sfârșit.

Am început meciul foarte foarte slab, l-am terminat foarte foarte slab și, din păcate, nu am avut noroc. Că au dat ei pe lângă poartă, că portarul a scos, și plecăm cu trei puncte acasă. De ce să nu zicem că suntem fericiți, dar sunt doar trei puncte”, a declarat Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța.

În urma acestui succes, coroborat și cu rezultatul înregistrat de Rapid, Farul s-a distanțat la cinci puncte în fruntea clasamentului Superligii. „Marinarii” au 30 de puncte după 13 etape disputate și își continuă astfel parcursul de excepție din acest start de campionat.

Următorul meci pentru echipa pregătită de Gheorghe Hagi va avea loc pe 15 octombrie, pe teren propriu, contra Universității Cluj.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233