CSM Constanța nu se teme de Chambery
Echipa de handbal masculin a lui CSM Constanța a debutat cu o victorie în Liga Națională, însă greul de abia acum vine. Elevii lui George Buricea n-au deloc timp să se bucure de succes pentru că urmează duelul cu Chambery, din EHF European League. Chiar dacă pornesc cu șansa a doua, constănțenii speră să producă surpriza și să facă pasul în faza următoare a competiției.
„Un meci extraordinar. Este altceva. Și am dori. Chambery, ca un exemplu, i-a bătut pe Paris un gol acasă la Chambery. Va fi cu totul altceva dar, acolo, la fel, într-o sală cu aer condiționat și în alte condiții. Acela va fi un meci de totală altă factură. Un meci de Europa, o dublă manșă, contează orice gol. Veți vedea ceva frumos. Nu știu cum va fi pe data de 3 septembrie la noi aici, dar măcar noi am avut un meci în aceste condiții. Să-i văd pe ei cum se pun în mână”, a declarat George Buricea, antrenor CSM Constanța.
„Cantonamentul a avut meciuri de pregătire cu echipe foarte puternice, am avut campioana Croației, am avut campioana Sloveniei. Am reușit să jucăm cu echipe foarte puternice. Pentru a ne pregăti cu Chambery, cu stilul lor de joc. Lumea nu prea ne dă șanse, e normal, dar noi o să ne jucăm șansa până la final pentru că i-am urmărit și nu sunt mult peste noi. Avem o șansă foarte mare, returul fiind aici”, a declarat Daniel Susanu, CSM Constanța.