CSM Constanța a debutat cu o victorie
CSM Constanța a debutat cu o victorie în noua ediție a Ligii Zimbrilor. Formația pregătită de George Buricea s-a impus cu scorul de 22 la 18 în fața celor de la CSM Focșani, în Sala Sporturilor, în meciul care a dat startul campionatului de handbal masculin.
Handbalul masculin constănțean a intrat oficial de luni seară într-o nouă eră. Având la bază structura lui HC Dobrogea Sud, CSM Constanța a reușit prima victorie într-un meci oficial din istoria clubului. Formația pregătită de George Buricea a dat practic startul noului sezon în Liga Zimbrilor, impunându-se în fața celor de la CSM Focșani cu scorul de 22 la 18.
Pe durata întregii partide, moldovenii s-au dovedit un adversar extrem de bătăios, reușind să îi pună în dese rânduri în dificultate pe handbaliștii de pe litoral. Mai mult decât, vremea caniculară de afară le-a dat mari bătăi de cap sportivilor pentru că s-a resimțit inclusiv în Sala Sporturilor, transformând-o într-o saună de mari dimensiuni.
„A fost puțin trac de început pentru că ne-am dorit cu toții să începem cu dreptul. I-am simțit și pe băieții noi că nu știau la ce să se aștepte, au venit spectatorii să-i încurajeze. Ca prima impresie contează și pentru ei. I-am simțit, nu au fost ei cum au fost în Slovenia, cum s-a jucat în Slovenia. Dar, într-o sală cu aer condiționat, nu în saună”, a declarat George Buricea, antrenor CSM Constanța.
Meciul a fost trăit la cote ridicate și în tribunele Sălii Sporturilor, acolo unde fanii constănțenilor au venit în număr mare să își încurajeze favoriții. La fel de intensă a fost atmosfera și în rândul oficialilor constănțeni, mai ales că a fost prima reprezentație a clubului în fața propriilor suporteri.
„Am trăit foarte intens acest moment. Practic, scriem istorie. Primul meci acasă pentru CSM Constanța. Și prima victorie. Cel mai mult, pe lângă această victorie, mă bucură că am văzut sala plină, am văzut foarte mulți tineri la meci. Și asta mă bucură foarte foarte mult”, a declarat Andrei Talpeș, președinte CSM Constanța.
În etapa următoare, CSM Constanța va juca în deplasare în Liga Zimbrilor cu CSA Steaua București, la 7 Septembrie. Până atunci însă urmează dubla din EHF European League, contra francezilor de la Chambery.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

