Iancu, în premieră la naționala mare
Gabriel Iancu este singurul jucător al fostei campioane a României, Viitorul Constanţa, convocat la prima acţiune a lui Mirel Rădoi la cârma naţionalei de seniori a României, pentru dubla din Liga Naţiunilor cu Irlanda de Nord şi Austria.
Golgheterul sezonului trecut al Ligii Întâi, Gabriel Iancu a fost considerat unu dintre cei mai talentaţi jucători ai generaţiei sale. Pe vremea când era junior, atacantul a bifat prezenţe pentru naţionalele U17, U19 şi U21 ale României. Ultima prezenţă sub tricolor datează însă din luna octombrie a anului 2014, atunci când era căpitan al naţionalei de tineret, la 20 de ani, într-o înfrângere scor 1-2 cu Macedonia, într-un meci de verficarea.
De atunci, cariera lui Iancu a avut mai degrabă coborâșuri, astfel că a ajuns să evolueze în Liga a doua poloneză, pentru ca apoi să revină în Liga Întâi, la FC Voluntari și Dunărea Călărași. Gheorghe Hagi i-a întins din nou o mână de ajutor și a reușit să îi relanseze cariera, astfel încât acum să aibă parte și de prima convocare la naționala de seniori a României.
Pe 4 şi 7 septembrie, naţionala României va întâlni Irlanda de Nord, la Bucureşti, pe Arena Naţională, şi Austria, la Klagenfurt, în primele două jocuri din noua ediţie a Ligii Naţiunilor. De asemenea, Iancu este dat ca și vândut în zona Golfului, în schimbul sumei de 800 de mii de euro. De altfel, tocmai pentru a fi menajat, el nici nu a fost folosit în ultima partidă din campionat a celor de la FC Viitorul, pierdută cu scorul de 0-3 în fața FCSB-ului.