Farul, derby pentru primul loc în Moldova
Farul Constanța și FC Botoșani își dispută în această seară primul loc în clasamentul Superligii la fotbal. Cele două formații se află la două lungimii de liderul CFR Cluj, care are însă un meci în plus jucat, astfel că o victorie le-ar asigura pentru cel puțin o etapă șefia ierarhiei.
FC Botoșani și Farul Constanța încheie în această seară, de la ora 21, etapa cu numărul 4 în Superliga de fotbal. Aflate la egalitate de puncte, câte 7, cele două completează podiumul clasamentului, condus CFR Cluj și Rapid București, ambele însă cu un meci mai mult disputat. În aceste condiții, pe lângă punctele puse în joc, un succes i-ar asigura echipei câștigătoare și primul loc în ierarhie pentru cel puțin o etapă.
După ce i-a pierdut pe Boboc şi Radaslavescu, ambii transferaţi la FCSB, conducerea tehnică a grupării constănţene nu se va putea baza nici pe Constantin Grameni și nici pe Romario Benzar, ambii cu probleme medicale. În schimb, în lot se regăsește Denis Alibec, atacantul revenit la Farul în această vară și care n-a apucat să debuteze în formația pregătită de Gheorghe Hagi.
FC Botoșani – Farul Constanța, partidă ce contează pentru etapa a patra a Superligii, se joacă în această seară în Moldova, cu începere de la ora 21.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale

Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
.jpeg)
Recomandări pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Încep lucrările de reabilitare termică a trei blocuri din Constanța, printr-o investiție de aproape 11 milioane de lei finanțată prin PNRR
Restricții de circulație în zona peninsulară pentru slujba de Înviere
ÎPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre
Jandarmii au descoperit doi bărbați care transportau ilegal combustibil
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

