Planuri mari pentru handbalul românesc
Prezent la Constanța în weekend pentru a înmâna medaliile și trofeul Cupei României, Constantin Din, proaspătul președinte al Federației Române de Handbal, și-a exprimat încrederea în capacitatea de revenire a handbalului românesc în elita Europei. În opinia lui, pentru îndeplinirea acestui obiectiv trebuie ca toate structurile implicate, începând de la federali până la angajații cluburilor, să își aducă aportul necondiționat.
„Una peste alta a fost o competiție reușită. Sper să o îmbunătățim sezonul următor. Sunt de 30 de ani în handbalul românesc, de 20 de ani am fost în handbalul mondial. Am interacționat cu foarte multe Federații, foarte mulți mari sportivi și încerc să introduc, să facem un schimb de experiență și sper să reușim să facem handbalul românesc mai bun și să-l punem pe harta handbalului mondial din nou.
Eu sunt bucuros pentru că avem foarte multe echipe de club care au investit, au transferat jucători de top, mondiali, european, inclusiv antrenori. Asta îmi dovedește că handbalul românesc poate fi pe un drum bun și cu cât sunt investiții mai mari, mai multe echipe puternice, și campionatul românesc o să fie din ce în ce mai puternic și noi sperăm ca și echipele naționale să fie din ce în ce mai puternice”, a declarat Constantin Din, președinte Federația Română de Handbal.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

