Dinamo a câștigat Cupa României
Dinamo București a reușit duminică seară al treilea event consecutiv, după ce a câștigat în Sala Sporturilor din Constanța Cupa României la handbal masculin. „Dulăii“ au învins în ultimul act al Final Four-ului organizat la malul Mării Negre pe Steaua București, la capătul unui meci extrem de disputat. Constănțenii de la HC Dobrogea Sud au fost nevoiți să se mulțumească doar cu medaliile de bronz, după ce au învins în finala mică pe Minaur Baia Mare.
Turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin s-a încheiat duminică seară la Constanța cu victoria echipei Dinamo București, care a câștigat pentru al treilea an consecutiv acest trofeu, reușind totodată eventul.
Chiar dacă fost priviți drept favoriți detașați, „dulăii“ s-au întrebuințat serios în ultimul act, disputat contra Stelei București, pe care l-au câștigat la limită, cu scorul de 24 la 23, după ce la pauză erau conduși cu trei goluri. Finalul a fost unul extrem de încins, antrenorul oaspeților, Ovidiu Mihăilă, fiind cu greu oprit de membrii staff-ului său.
Aceasta a fost cea de a doua confruntare dintre cele două echipe în decurs de o săptămână, după ce miercuri Dinamo câștigase în
campionat la șase goluri diferență.
La finala de la Constanța au fost prezenți și foștii fotbaliști dinamoviști Ionel Dănciulescu și Marius Niculae. De asemenea, au fost acordate și mai multe premii speciale, care au fost înmânate de fostul mare handbalist Cristian Gațu.
Astfel, Robert Militaru de la Dinamo a fost desemnat cel mai bun apărător, în timp ce Ionuț Iancu, Andrei Mihalcea și Dragoș Hanțaru, toți de la Steaua București, au primit premiile pentru cel mai bun portar, golgeterul turneului și MVP-ul turneului.
HC Dobrogea Sud, care a fost și gazda turneului Final Four al Cupei României la handbal masculin, a trebuit să se mulțumească doar cu medaliile de bronz, după ce a învins în finala mică pe Minaur Baia Mare cu scorul de 22 la 20.